Focar de scarlatină la o grădiniţă din sectorul 6 al Capitalei

Mai mulţi copii au fost internaţi în spital, iar medicii au confirmat diagnosticul de scarlatină, în urma analizelor de laborator. Asistenta medicală din grădiniţă susţine că, până acum, autorităţile nu au luat nicio măsură.
Filip Stan
21 mart. 2014, 15:51
Focar de scarlatină la o grădiniţă din sectorul 6 al Capitalei

În grădiniţa respectivă, s-au înregistrat 6 cazuri de scarlatină. „S-au prezentat la camera de gardă la spital, li s-a pus diagnosticul şi copiii au fost daţi acasă. Boala este contagioasă în clipa în care a apărut erupţia. S-a transmis acel streptococ aerogen, care se plimbă peste tot şi la unii dau scarlatină iar la unii dau doar angină. S-a auzit şi la minister că avem scarlatină şi nu se ocupă nimeni de la sectorul 6”, a declarat asistenta medicală de la grădiniţă.

Până în acest moment, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti nu a oferit niciun punct de vedere. Acestea nu sunt însă singurele cazuri de scarlatină înregistrate în şcoli, anul acesta. Şapte copii au fost depistaţi la ultimul control efectuat în unităţile de învăţământ, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Scarlatina este o infecţie ale cărei prime simptome seamănă cu cele ale unei viroze, debutând cu febră şi dureri în gât, însă ulterior apar şi erupţii pe piele, care durează până la o săptămână. Boala se propagă rapid, mai ales în colectivităţile de copii. Sub tratament, complicaţiile sunt însă rare.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, favorită la titlu în SuperLiga: Mihai Stoica recunoaște superioritatea oltenilor după 5-0 cu FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 21 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Lista noilor tarife
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte