A încetat din viaţă Adolfo Suarez, şeful primului guvern democratic al Spaniei

Adolfo Suarez, șeful primului guvern democratic al Spaniei și o figură remarcabilă a perioadei de tranziție după înlăturarea dictaturii franchiste, a încetat din viață duminică într-o clinică din Madrid la vârsta de 81 de ani, a anunțat purtătorul de cuvânt al familiei sale, citat de AFP.
Romania TV
23 mart. 2014, 16:12
A încetat din viaţă Adolfo Suarez, şeful primului guvern democratic al Spaniei

Suferind de Alzheimer, Suarez a fost internat luni, iar în cursul zilei de vineri fiul său, Adolfo Suarez Illana, a anunțat că decesul este iminent.

Adolfo Suarez a fost alături de regele Juan Carlos unul dintre principalii actori ai delicatei perioade de tranziție ce a urmat dictaturii lui Francisco Franco, înlăturat de la putere în anul 1975.

Potrivit mass-media spaniole, se vor organiza funeralii naționale și guvernul de la Madrid va decreta mai multe zile de doliu național. De asemenea, premierul Mariano Rajoy și-a anulat participarea la Summitul privind securitatea nucleară, ce va avea loc luni și marți la Haga.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Gică Popescu a tras un semnal dur de alarmă în Guvern: „Dacă nu rezolvăm această problemă, sportul românesc va dispărea!”. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă modul de calcul al ROBOR. Băncile nu vor mai putea vedea cotațiile concurenței
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT