Pensiile speciale pentru aviatori şi diplomaţi, REÎNTREGITE

Pensiile speciale pentru aviatori şi diplomaţi vor fi reîntregite, informează România TV.
Romania TV
25 mart. 2014, 11:18
Pensiile speciale pentru aviatori şi diplomaţi, REÎNTREGITE

Diplomaţii şi aviatorii ar putea să primească pensii mai mari chiar din acest an, după ce vor fi terminate recalculările, dar şi în funcţie de ce bani va dispune Guvernul. 

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că proiectul de lege privind indemnizaţiile viagere pentru diplomaţi este aprobat şi la fel se va face şi pentru personalul navigant.

„Nu se recalculează pensiile (la diplomaţi şi piloţi – n..r.), la diplomaţi este aprobată deja legea privind indemnizaţiile viagere şi la fel se va face la personalul navigant. Se va aplica, depinde cum e adoptată de Parlament, pentru că în România avem o situaţie specială, orice lege care este adoptată de Parlament are o durată medie de şase luni, în care nu se pune în aplicare pentru că preşedintele Băsescu îşi foloseşte şi dreptul de a retrimite legea şi dreptul de a sesiza la Curtea Constituţională, totul ca să prelungească. Am văzut o discuţie interesantă că de ce dăm ordonanţe. Dacă un proiect de lege adoptat de Parlament este blocat de preşedinte cel puţin şase luni, până în noiembrie, asta e, o să mergem cu frâna trasă”, a spus Ponta la Palatul Parlamentului întrebat în ce stadiu se află recalcularea pensiilor speciale pentru piloţi şi diplomaţi. 

În 2010, pensiile aviatorilor şi diplomaţilor au fost recalculate şi reduse aproape la jumătate, de guvernarea Boc. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Cât îl costă pe Gigi Becali transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Super-preț”. Exclusiv
Capital.ro
Noile reguli UE pentru ambalaje. Prevederile vin cu restricții pentru anumite substanțe
Playtech.ro
O zi la plajă poate costa cât o noapte de hotel. Stațiunile din Grecia unde românii plătesc cel mai mult pentru relaxare
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe A1 București – Pitești! Un TIR încărcat cu pui a lovit un pod de pe autostradă
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Eclipsa totală de Soare miercuri în Europa de Vest. Evenimentul, vizibil parțial și din România. Când va fi următoarea
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat