Doi oficiali din fotbalul croat, condamnaţi la închisoare, pentru corupţie

Un fost înalt oficial al federaţiei croate şi un fost director de club din prima ligă croată au fost condamnaţi la câte 4 ani şi 10 luni de închisoare pentru mijlocirea unor arbitraje favorabile, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Daniel Spătaru
25 mart. 2014, 14:04
Doi oficiali din fotbalul croat, condamnaţi la închisoare, pentru corupţie

Zeljko Siric, ex-vicepreşedinte al federaţiei croate (HNS), a primit 3.000 de euro de la Neven Sprajcer, director la Karlovac, pentru a beneficia de arbitraje favorabile în campionat.

Un alt acuzat, ex-preşedintele Comisiei de arbitri, va fi judecat separat, din cauză că la începutul procesului a suferit un atac cerebral.

Conform sentinţei, Saric nu va putea lucra pentru federaţie sau un club timp de 8 ani, în timp ce Sprajcer are interdicţie pentru 4 ani.

Cazul a ieşit la lumină după ce procuratura alături de clubul Hajduk au organizat un flagrant împotriva lui Saric, care solicita 95.000 de euro pentru ca acest club să nu beneficieze de un arbitraj defavorabil.

Procesul face parte din operaţiunea Offside iniţiată în 2009 pentru investigarea a 12 meciuri suspecte din prima divizie şi în cadrul căreia au fost condamnaţi 21 de jucători şi oficiali cu pedepse de până la 14 luni cu închisoarea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT