Ponta: Acciza la carburanţi va fi aplicată de la 1 aprilie

Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că acciza pe carburanţi va fi aplicată de la 1 aprilie, ea fiind prinsă în buget. De asemenea, Guvernul va introduce şi un set de măsuri fiscale care să permită transportatorilor corecţi, neimplicaţi în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize, a afirmat premierul Ponta.
Romania TV
26 mart. 2014, 14:21
Ponta: Acciza la carburanţi va fi aplicată de la 1 aprilie

„Vreau să fie foarte clar legat de acciză, o avem în buget, o aplicăm. Am discutat, împreună cu doamna Petrescu şi cu domnul Şova, cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor, că, într-adevăr, trebuie să găsim măsuri fiscale care, pe de-o parte, să păstreze competitivitatea transportatorilor, pe de altă parte să combată concurenţa neloială şi evaziunea fiscală şi probabil chiar mâine o să puneţi în dezbatere textul ordonanţei prin care sprijinim transportatorii corecţi, cei care au facturi, pentru recuperarea unei părţi importante din acciza pe care o aplicăm de la 1 aprilie. Cei care fac evaziune fiscală nu au cum să recupereze, pentru că probabil nici nu plătesc toate taxele şi pe aceia trebuie să-i combatem în tot ceea ce facem”, a spus Ponta.

Pe de altă parte, premierul a mulţumit Casei Naţionale de Pensii şi Ministerului Muncii pentru recalcularea destul de rapidă a celor 230.000 de pensii şi creşterea acestora cu indicele de corecţie.

„E un lucru foarte bun şi sper ca de acum încolo oamenii (…) să primească de fiecare dată în plus, să nu le mai taie nimeni vreodată pensiile, cum s-a întâmplat, şi vreau să precizez încă o dată: evident că avem banii pentru pensii şi salarii”, a afirmat Ponta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT