40 de ani de când Nicolae Ceauşescu a devenit preşedinte. Cum a preluat puterea în România

Arestat de şase ori şi cu două condamnări la activ, viaţa ce se deschidea în 1944 în faţa tânărului Nicolae Ceauşescu nu anunţa decât un delicvent înrăit. Sosirea şi instalarea ruşilor în ţara noastră i-au schimbat destinul şi l-au pus pe oltean sub nimbul ursitoarelor bune devenind unul dintre demnitarii regimului comunist instalat în 1945.

Pe 4 noiembrie 1957, membri de vază ai PCR se deplasează la Moscova pentru aniversarea a 40 de ani de la marea revoluţie rusă. Aproape de aeroportul de destinaţie, Vnukovo, aeronava atinge crengile şi se prăbuşeşte. Din cei 11 oameni aflaţi la bord mor 4. Din acest moment pînă în decembrie 1989 despre Nicolae Ceauşescu s-a spus, ca în popor, că a avut zile.

Asta deoarece multe elemente ale zborului fatidic converg spre o conspiraţie: piloţii erau ruşi, au fost înlocuiţi cu români care la Kiev nu au vrut să mai continue zborul din cauza condiţiilor meteo. Echipajul românesc a refuzat zborul cu toate că au fost ameninţaţi cu Curtea Marţială de către ministrul Apărării, Leontin Sălăjan. În avion trebuia să fie şi Gheorghe Gheorghiu Dej, dar acesta renunţase la deplasare invocând o gripă. Gripa fusese contractată după ce acesta ceruse insistent retragerea trupelor ruseşti. Virusul gripei care nu l-a lăsat pe Dej să zboare, l-a lăsat pe acesta să meargă cu trenul.

Aeronava era pilotată de doi oameni ghidaţi prin radiogoniometre şi radar prin turnul de control. Grigore Preoteasa s-ar fi dus în cabina piloţilor ruşi cărora voia să le dea cadou un pachet de ţigări occidentale ca răsplată pentru curajul lor de a pilota un avion în condiţii de ceaţă. Avionul se loveşte de un copac, şocul rupe cabina de aparat. Grigore Preoteasa moare, cealaltă parte a avionului se rupe. Ceauşescu a scăpat aproape nevătămat şi a purtat pe umeri sicriul la înmormântarea lui Grigore Preoteasa, alături de Brejnev, în acele momente şi el tânără speranţă în partidul său comunist, PCUS.

Pe 4 decembrie, la numai o lună de la accident el a ordonat foc la Vadu Roşca, împotriva ţăranilor răsculaţi din cauza colectivizării forţate. Nouă ţărani au fost ucişi şi alţi 48 răniţi atunci pentru ca Ceauşescu să poată comunica succesul colectivizării.

Pe 22 martie 1965, Ceauşescu mai urcă o treaptă şi după ce a a fost adjunct la ministerele Agriculturii şi Apărării devine prim secretar al PCR. Dej murise cu cîteva zile înainte după un cancer galopant. Bîrfa istorică pune boala lui Dej pe seama unei bucăţi de uraniu ascunsă într-un cadou de la ruşi. Boala predecesoriului îi crease ocazia cinicului Ceauşescu să tragă sforile. Nicolae, rudimentar ca un ţăran şi şiret ca un oltean, trecuse la butoane….

„Vom cinsti memoria ta, dragă tovarăşe Gheorghiu, întărind continuu unitatea şi forţa de luptă a partidului, unitatea întregului popor în jurul CC al PCR. Vom închina întreaga noastră viaţă cauzei fericirii poporului, ridicării patriei pe culmile socialismului şi comunismului vom lupta cu şi mai mare hotărîre pentru triumful cauzei păcii, a unităţii mişcării comuniste şi muncitoreşti intrnaţionale. Adio, scump tovarăş şi pretin”, spunea Ceauşescu la funeraliile lui Dej

La succesiunea acestuia principalii candidaţi erau Gheorghe Apostol, Chivu Stoica şi Ion Gheorghe Maurer. Ei alcătuiau eşalonul întîi, dar sforile se trag din spate, Ceauşescu îi încaieră între ei. Apostol e îndepărtat şi cel ce va deveni Nea Nicu e ales şef al partidului, Chivu Stoica preşedinte al consiliului de Stat şi Maurer devine prim-ministru. O altă bârfă spune că Ceauşescu l-ar fi „sinucis” pe Stoica.

Varianta Ceauşescu a fost aleasă de conducerea PCR pentru că cei care făceau jocurile îl considerau inofensiv. Mare greşeală! Ce s-au întâmplat după arătau cît rău pot face minţile luminate când greşesc, mai ales cînd există un singur partid. În 1967 Ceauşescu va deveni preşedinte al Consiliului de stat pentru ca în 1974 să ajungă preşedinte al tuturor românilor. Parcă simţind cât timp are în faţă el începe cu forma: transformă partidul din „muncitoresc” în „comunist” şi ţara din republică „populară” într-una „socialistă”. România începe să devină numai a lui.