Rovana Plumb: Salariul minim brut pe ţară va ajunge la 900 de lei, începând cu 1 iulie

Ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat într-un interviu pentru Mediafax că salariul minim va creşte la 900 lei din 1 iulie, iar în acest moment sunt 274.000 de persoane care beneficiază de creşterea salariului de bază minim brut pe ţară.
Romania TV
28 mart. 2014, 12:09
Rovana Plumb: Salariul minim brut pe ţară va ajunge la 900 de lei, începând cu 1 iulie

„Guvernul Ponta a încercat încă din 2012 să rezolve problema angajaţilor cu venituri mici şi am început să creştem salariul minim pe economie. Vom ajunge în cea de a doua parte a anului acesta la 900 de lei şi sperăm ca, treptat-treptat, să ajungem, aşa cum este prevăzut, la 50% din venitul mediu pe economie. În momentul de faţă sunt 274.000 de persoane care beneficiază de creşterea salariului de bază minim brut pe ţară. În iulie 2014, creşterea acestuia faţă de decembrie 2013 va fi de 12,5%, iar în 2016 faţă de iulie 2014 va fi de 33%. Până în 2016, salariul minim brut pe ţară trebuie să fie de 1.200 de lei. Vreau să vă spun foarte clar şi foarte sigur că avem prevăzuţi în buget aceşti bani”, a precizat Ministrul Muncii, Rovana Plumb. 

Ministrul a mai spus că se lucrează la modificarea Legii salarizării unitare şi aceasta va deveni aplicabilă din 2015, iar până atunci, pentru a stimula angajaţii care fac performanţă în sistemul public, se analizează posibilitatea acordării unui premiu de merit, echivalentul a două salarii, în trimestrul IV al acestui an.

Citeşte şi despre RECALCULAREA PENSIILOR. 234.000 de români primesc pensii mai mari în medie cu 63 lei, până la sfârşitul lunii

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cum a fost confecționat și introdus pe stadion bannerul care poate aduce o sancțiune severă Argentinei
Capital.ro
Insula care a detronat favorita Greciei în 2026. Paradisul tropical ales drept cel mai bun din lume
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România