Băsescu, nemulţumit că prea mulţi români aleg calculatorul în locul SAPEI

Traian Băsescu a premiat sâmbătă, la Braşov, mai mulţi specialişti IT şi a declarat că România trebuie să-și valorifice averea - inteligenţa tinerilor. Băsescu a primit cadou o tabletă şi a fost cât pe ce să-şi dea la schimb telefonul.
Filip Stan
29 mart. 2014, 16:21
Băsescu, nemulţumit că prea mulţi români aleg calculatorul în locul SAPEI

„Aş valorifica această resursă care este mai valoroasă decât aurul de la Roşia Montană sau gazele de şist – inteligenţa. (…) Avem toate ingredientele şansei de a valorifica inteligenţa românească. Avem un sistem internet care este unul dintre cele mai performante (…), avem un sistem fiscal pentru companiile IT favorabil şi avem cel mai important lucru, inteligenţă. Inteligenţă şi plăcerea tinerilor români de a se afla în faţa unui calculator. Sunt sigur că 90% dintre români, dacă le pui în faţă o sapă şi un calculator, vor prefera să se aşeze în faţa calculatorului, ceea ce înseamnă că ne îndreptăm către o muncă intelectuală, către valorificarea inteligenţei şi mai puţin către dat cu sapa. (…) Slavă domnului că avem 10% care se îndreaptă şi către dat cu sapa”, a declarat Traian Băsescu.

De asemenea, preşedintele a făcut un apel către reprezentanţii Universităţii Transilvania pentru a se utiliza şi valorifica banii europeni pentru a pune în valoare inteligenţa studenţilor.

„Eu văd România capabilă să-şi valorifice resursa de inteligenţă pe care o au generaţiile tinere şi să ajungă unul din campionii modernizării. Nu sunt dintre aceia care spun că România poate să devină peste noapte a şaptea putere economică a Uniunii Europene, este greu, încă avem un PIB mult prea mic, dar putem foarte bine să devenim campioni în acest domeniu”, a spus preşedintele.

Preşedintele Traian Băsescu a participat la festivitatea de premiere a maratonului de programare ‘Entrepreneurship 2014’. În cadrul competiţiei, 10 echipe de studenţi din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa şi Timişoara au dezvoltat, timp de 24 de ore, aplicaţii Android cu utilitate socială.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi