Acasă la indienii amazonieni. Vezi cum trăiesc membrii unui trib izolat GALERIE FOTO

Mashco-Piro este unul dintre cele aproximativ 100 de triburi izolate care mai trăiesc pe planetă. Aceşti indieni amazonieni trăiesc în Parcul Naţional Manu, din sud-estul statului Peru.
Romania TV
31 ian. 2012, 21:25
Acasă la indienii amazonieni. Vezi cum trăiesc membrii unui trib izolat GALERIE FOTO

Indienii amazonieni trăiesc după un cod social rigid şi adesea răpesc femei şi copii din alte triburi. În ultima vreme, membrii acestor triburi sunt văzuţi tot mai des, din cauza exploatărilor mai mult sau mai puţin legale care îi gonesc din pădurile în care sălăşluiesc.

Guvernul peruan a interzis bărcilor să ancoreze la ţărmul pe care trăieşte acest trib, de teamă că bolile comune, care nu au ajuns până în pădurile lor, ar putea decima tribul. Totodată, indienii Mashco-Piro sunt şi periculoşi.  Se pare că ei s-ar afla în spatele a două atacuri cu arc şi săgeată, unul dintre ele mortal, produse pe teritoriul lor.

Imagini incredibile surprinse de un fotograf în Parcul Naţional Manu arată cum îşi trăieşte viaţa cotidiană o familie din tribul Mashco-Piro. Membrii acesteia nu au ştiut că sunt fotografiaţi, deoarece apropierea străinilor este considerată un pericol şi, prin urmare, gestionată ca atare. Aparatul foto este însă cea mai inofensivă „unealtă” din lumea modernă care le-a invadat spaţiul, după elicopterele şi utilajele aduse de oameni în pădurile în care ei trăiesc pentru a căuta petrol sau zăcăminte de gaze naturale.

Mashco-Piro este unul dintre cele aproximativ 100 de triburi care trăiesc izolate complet de restul lumii. Membrii acestuia duc o viaţă tradiţională în pădurile peruane şi se folosesc de unelte din lemn şi alte materiale, cum ar fi dinţii animalelor. Atât adulţii, cât şi copiii, sunt îmbrăcaţi foarte sumar sau deloc şi au în jurul încheieturilor, genunchilor şi gleznelor brăţări de diferite dimensiuni, unele dintrele ele servind chiar ca suport pentru unelte.

Să încerci să intri în contact cu aceste triburi se poate dovedi a fi foarte periculos, fapt dovedit de moartea recentă a unui indigen Matsigenka, săgetat chiar în inimă în timp ce lăsa mâncare şi daruri pentru un grup mic de indieni Mashco-Piro, aşa cum făcea periodic de 20 de ani. Uciderea acestuia este văzută de specialişti ca un semnal prin care indienii transmit că vor să fie lăsaţi în pace. Foarte ciudat este însă că „Shaco” Flores, cel ucis, era singurul care putea comunica cu indienii, care păreau să accepte darurile lui.

Una dintre imagini a fost surprinsă de un pasionat de păsări, în august 2010, iar celelalte două fotografii au fost făcute de arheologul spaniol Diego Cortijo, pe 16 noiembrie 2011.

Tribul Mashco-Piro este unul dintre cele circa 15 triburi care trăiesc în Peru, la est de Anzi, şi care numără în total aproximativ 15.000 de persoane. Guvernul peruan a interzis ancorarea la ţărm în zona tribului, deoarece indienii nu sunt imunizaţi la boli care omului de rând i se par comune.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Alina Marymar îi dă fatala Lambadei, după ce a dat de înțeles că este însărcinată: "Nu știe să scrie și să citească”
Fanatik.ro
Cum se califică Universitatea Craiova în primăvara europeană din Conference League după 1-2 cu Sparta Praga! Oltenii tremură după golul încasat în minutul 90
Capital.ro
Limită pentru plata cash. Decizie de la Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu numerarul din 2027
Playtech.ro
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Adevarul
Avertismentul dur al unui general polonez către Putin: „Dacă ne atacați, intrăm în Kaliningrad”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Cum se transmite lepra și cum îți dai seama că ai intrat în contact cu boala. Este alertă epidemiologică după confirmarea unui caz la Cluj-Napoca
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Nimeni nu scapă. Toate informațiile vor fi transmise în timp real către autorități
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu