George Maior: Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale

Directorul SRI, George Cristian Maior, apreciază corupţia ca pe o ameninţare la adresa securităţii naţionale, o chestiune gravă, care dacă nu este combătută, creează mari probleme unui stat modern care vrea să asigure securitate şi prosperitate cetăţenilor săi.
Filip Stan
31 mart. 2014, 05:58
George Maior: Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale

‘În primul rând, n-am calificat-o eu, ci legea, CSAT-ul şi implicit, poate chiar explicit, Constituţia, dar din când în când poate trebuie să resubliniem acest lucru: este o ameninţare la adresa securităţii naţionale, pentru că, pe de o parte, slăbeşte statul, în exprimarea sa economică, politică, chiar geopolitică, pe de altă parte, prejudiciază bugetul de stat şi afectează direct interesele cetăţeanului’, a declarat George Maior duminică seară la un post tv.
El a spus că există anumiţi politicieni care, din raţiuni personale sau din chestiuni politice greşit înţelese, acuză sistemul, însă aceste reacţii sunt ‘defazate’ de realitatea în care operează Serviciul Român de Informaţii (SRI).

‘Este păcat, pentru că ar fi în interesul lor să existe un stat puternic, în care ei să se manifeste politic plenar, conducând acest stat sau slujind cetăţenii. Corupţia în politică în primul rând afectează clasa politică în ceea ce poate să facă ea, la final, în eficienţa sa, în posibilitatea de a-şi realiza obiectivele. Politicul ar trebui să susţină ideea că legea trebuie aplicată într-un stat, de aici pornim, iar faptul că sunt urmăriţi, e destul de patetică această abordare, sunt urmăriţi doar cei care într-adevăr fac ceva rău, încalcă legea’, a afirmat Maior.

El consideră că există elemente bune în spectrul politic, oameni care se luptă pentru anumite idealuri şi că nu trebuie generalizată clasa politică, dar există şi foarte multă presiune la adresa instituţiilor statului.

‘Eu cred că statul a evoluat foarte mult în ultimii ani prin instituţiile sale, prin consolidarea lor. Evident că şi o asemenea retorică, asemenea gesturi creează un soi de presiune, un soi de intimidare la adresa acestor instituţii, dar ele şi-au dezvoltat în timp atât mecanisme de autoapărare, cât şi capacitatea de a-şi exercita funcţiunile în mod eficient şi fără partizanat, fără vreun registru politic şi ideologic, nu cred că un judecător este interesat de calitatea politică a unui cetăţean, ci de probe şi normal că există şi aceşti oameni care îşi fac datoria, au studiat dreptul, au investit atât în această profesie şi se trezesc ei înşişi judecaţi într-un mod rudimentar în ceea ce fac foarte bine’, a susţinut directorul SRI.

Potrivit lui Maior, instituţia pe care o conduce a dezvoltat mecanisme de autoapărare, defensive şi nu mai este impresionată de anumite campanii de tip media sau politice la adresa ei.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
„Buget de 7 milioane de euro! Va promova sigur” Daniel Oprița dezvăluie echipa care va domina Liga 2 în sezonul viitor. Schimbări masive și la Steaua
Capital.ro
Vacanțele pe apă care schimbă turismul: de ce tot mai mulți aleg croazierele fluviale
Playtech.ro
Cele mai mari greșeli financiare pe care le fac românii după 40 de ani. Mulți ajung să regrete abia la pensie
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc dezastruos la un hotel din Republica Dominicană! O femeie și-a pierdut viața și alți 1.700 de turiști au fost evacuați
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur recunoaște: ”Mircea Lucescu mi-a mai dat câte o palmă! Tot timpul îmi spunea: «Copilul meu...»”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?