Percheziţii la firme şi persoane din Bucureşti şi Ilfov pentru o evaziune de 5 milioane euro

Polițiștii efectuează percheziții la locuințele unor persoane bănuite și la sediul unor societăți comerciale, dintre care 20 în municipiul București și 8 în județul Ilfov, pentru probarea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani. Potrivit România TV, firmele are avea legătură cu trustul Mediapro, însă postul de Pache Protopopescu a infirmat aceste informaţii.
Romania TV
01 apr. 2014, 07:28
Percheziţii la firme şi persoane din Bucureşti şi Ilfov pentru o evaziune de 5 milioane euro

Anchetatorii au suspiciunea că 30 de societăți comerciale, prin ascunderea sursei impozabile, ar fi creat un prejudiciu de 5.000.000 de euro, potrivit unui comunicat al IGPR. În cadrul acțiunii sunt verificate relațiile comerciale dintre societățile comerciale vizate.

Iniţial în presă s-a scris şi faptul că percheziţii au loc şi în locuinţa lui Adrian Sârbu. Apoi Parchetul Tribunalului Bucureşti a precizat, într-un comunicat de presă, că percheziţiile făcute marţi, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar privind fapte de spălare de bani şi evaziune fiscală, nu vizează locuinţa lui Adrian Sârbu şi nici sediul Pro TV din bulevardul Pache Protopopescu.

„Urmare a informaţiilor apărute în mass-media şi în vederea unei corecte informări, facem precizarea că percheziţiile efectuate în data de 01.04.2014 nu vizează locuinţa numitului Sârbu Adrian şi nici sediul Pro TV din Bucureşti, b-dul Pache Protopoescu, nr. 109, sectorul 2”, arată Parchetul Tribunalului Bucureşti, în comunicatul de presă.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a mai arătat că din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale datorate către bugetul de stat, mecanism prin care s-a produs un prejudiciu estimat la suma de 5,4 milioane de lei. De asemenea, rezultă indicii rezonabile că sumele de bani spălate se ridică la aproximativ 23 de milioane de lei.

„Percheziţiile au ca obiect ridicarea unor documente de evidenţă contabilă necesare probatoriului şi soluţionării cauzei. În cauză s-a început urmărirea penală in rem”, a precizat Parchetul Capitalei.

Activitățile se desfășoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea D.G.P.M.B., sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. De asemenea, în cauză s-a beneficiat de sprijinul SRI şi ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Citeşte şi: După Sârbu, potopul la ProTV: Pleacă şi Andreea Esca?

Contractul lui Adrian Sârbu cu Central European Media Enterprises, compania-mamă a Pro TV, a ajuns oficial la final în 2013, după ce acesta și-a depus demisia din funcția de președinte CME, în luna august. Potrivit înțelegerii dintre companie și părintele Pro TV, Sârbu a primit salariu de la CME în perioada august – decembrie 2013, iar la plecarea din companie trebuie să mai primească echivalentul a 5,4 milioane de dolari, în coroane cehești.

„Adrian Sârbu a jucat un rol decisiv în cadrul companiei pentru aproape două decenii. A început ca partener al CME în 1995, când compania a lansat postul PRO TV pe piaţa din România. Ulterior, din 2007 până în 2009, a ocupat funcţia de Chief Operating Officer al companiei. Din 2009 a fost Preşedinte şi CEO al CME”, se arata într-un comunicat.

Adrian Sârbu, chemat la Parchet pentru a da declaraţii în dosarul Revoluţiei VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România