O ziaristă AP a fost ucisă şi o alta grav rănită într-un atac în Afganistan

O ziaristă Associated Press a fost ucisă şi o alta grav rănită, vineri, într-un atac comis în Afganistan, cu o zi înainte de alegerile prezidenţiale din această ţară, a anunţat un responsabil al poliţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
04 apr. 2014, 09:21
O ziaristă AP a fost ucisă şi o alta grav rănită într-un atac în Afganistan

Agenţia americană de presă Associated Press a confirmat vineri că una dintre ziaristele sale a fost ucisă în estul Afganistanului şi alta rănită în urma unui atac comis de indivizi ce purtau uniforma poliţiei locale, transmit agenţiile AFP şi EFE.

Anja Niedringhaus, în vârstă de 48 de ani, o fotografă germană de renume internaţional, a murit pe loc‘, iar ziarista canadiană Kathy Gannon a fost grav rănită şi primeşte în prezent îngrijiri medicale, a precizat Associated Press.

Poliţia afgană l-a arestat pe unul dintre autorii atacului din provincia Khost, produs în ajunul alegerilor prezidenţiale în urma cărora va fi desemnat succesorul lui Hamid Karzai.

Guvernul german a cerut autorităţilor afgane să elucideze circumstanţele uciderii ziaristei Anja Niedringhaus. Aceasta a făcut parte din echipa de fotografi a agenţiei Associated Press care a fost distinsă în anul 2005 cu premiul Pulitzer pentru activitatea desfăşurată în Irak.

La începutul lunii martie, ziaristul anglo-suedez Nils Horner a fost ucis într-un alt atac în centrul capitalei Kabul.

DailyBusiness
Serialul care a cucerit Netflix-ul. A urcat pe primul loc în topurile lunii august
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Un poștaș din India e numit „erou al rufelor” în urma unui act de bunătate. Gestul pe care l-a făcut acesta, de fapt
Capital.ro
Lege pentru șoferi. S-a impus limită de vârstă. NU se mai poate reînnoi permisul de conducere
Playtech.ro
Ţările în care românii au interzis. Lista oficială a zonelor în care nu trebuie să ajungi
Adevarul
La pas prin orașul infractorilor de unde românii își iau haine contrafăcute. „Toți vânzătorii au cuțite și te curăță de bani”
wowbiz.ro
Ea e fetița de 12 ani care a MURIT subit, în brațele tatălui, după ce a mâncat chipsuri! Ce a apucat să-i spună acestuia înainte să se stingă: „Nu vreau să mor...” ULTIMELE ei cuvinte
Evz.ro
Cele mai stranii căsătorii din lume. Iubirea sfidează logica
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Ștefan și Ștefania, logodiți și cu planuri de nuntă, au murit în accidentul din Argeș. Tânăra fusese implicată într-un incident rutier cu două săptămâni înainte
Cancan.ro
Ștefania și Ștefan sunt tinerii logodiți care și-au pierdut viața în tragedia de pe Făgăraș. Urmau să se căsătorească 😢
iamsport.ro
”Nimeni pe Pământ nu va mai avea o relație cu Gigi Becali ca Anamaria Prodan. Nici nu îl interesa de Reghe, nu a mai ascultat de nimeni”
MediaFlux
Sondaj CURS. Cine va fi viitorul primar general al Capitalei
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!