O afecţiune BIZARĂ i-a distrus viaţa.De 14 ani miroase a PEŞTE şi OUĂ STRICATE şi îndură UMILINŢE de nedescris

Ellie James a trăit un adevărat coşmar în ultimii 14 ani, din cauza unei afecţiuni bizare, căreia niciun medic nu i-a găsit leac.
Romania TV
07 apr. 2014, 09:20
O afecţiune BIZARĂ i-a distrus viaţa.De 14 ani miroase a PEŞTE şi OUĂ STRICATE şi îndură UMILINŢE de nedescris

De 14 ani, o problemă medicală a făcut-o să miroasă numai a peşte şi, uneori, a ouă stricate, ceea ce a făcut-o să fie marginalizată de toţi cunoscuţii şi umilită în repetate rânduri de colegii de muncă.

Ellie James are 44 de ani şi este una din puţinele persoane din lume diagnosticate cu Trimetilaminurie, boală din cauza căreia a primit în „dar” zeci de săpunuri şi parfumuri de la „binevoitorii” care credeau că miroase în asemenea hal din cauza unei igiene precare. Nu o dată Ellie s-a simţit umilită de cadourile sugestive pe care le-a primit, iar boala de care suferă, cunoscută şi sub numele de sindromul mirosului de peşte, a avut un impact devastator asupra vieţii sale.

Ellie a fost numită „Împuţita” de mulţi oameni care nu înţelegeau cauza felului în care ea mirosea şi nu o dată aceştia i-au lăsat în cutia poştală deodorante şi alte produse similare.

Afecţiunea i-a fost depistată când avea 30 de ani şi se manifestă prin faptul că organismul ei nu tolerează anumite alimente, cum ar fi carnea, lactatele, cafeaua şi peştele, iar atunci eliberează trimetilamina, care o face să miroasă a peşte putrezit sau a ouă stricate.

Mai mult, chiar dacă evită alimentele despre care ştie că îi fac rău, uneori mirosul nu poate fi împiedicat să apară şi nu o dată a fost abuzată pe stradă sau în mijloacele de transport, ceea ce a făcut-o să cadă în depresie, timp în care se îmbăia şi de cinci ori pe zi şi îşi freca pielea cu buretele de vase şi cu detergent, în speranţa că va reuşi să scape de mirosul care i-a distrus viaţa.

„La început nu am înţeles ce se întâmpla. Mereu am avut o igienă impecabilă, iar mirosul era un mister. M-am gândit că pisica a adus un şoarece în casă şi l-a lăsat să putrezească. Încet, încet am realizat însă că eu eram sursa mirosului, când am văzut că oamenii se holbau la mine şi se ţineau de nas. Toţi şuşoteau pe la spatele meu la birou, iar seara când ajungeam acasă plângeam fără oprire. A început să «plouă» cu parfumuri primite cadou, iar de Crăciun am primit un săpun, ceea ce a fost foarte umilitor.

Chiar şi vizita la medic a fost o umilinţă în plus, acesta vorbindu-i despre igiena personală şi încercând să o înveţe cum să se spele. După această experienţă, nu a mai mers la alt medic timp de un an, iar atunci, împreună cu acesta au descoperit un forum al oamenilor cu probleme similare şi a aflat care este afecţiunea de care suferă. „A fost greu de digerat, dar măcar întrebările mele aveau din acel moment un răspuns”, spune Ellie, care ulterior a mers la un endocrinolog care i-a prescris un tratament cu antibiotic şi o dietă. În plus, Ellie a început să folosească un săpun special, cu PH echilibrat, după ce a aflat că săpunul obişnuit, de fapt, înrăutăţea lucrurile.

Chiar dacă nu a scăpat de boală, întrucât nu există un tratament, Ellie a învăţat să trăiască cu afecţiunea sa şi, mai mult, să nu se mai simtă umilită de reacţiile celor din jur, care habar nu au ce i se întâmplă, ci reacţionează doar la mirosul urât pe care îl emană.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fiul unui fost mare fotbalist, suspect într-un accident în Primăverii! A lovit o femeie și a fugit de la fața locului! Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită. Decizia luată după ce a ieșit din închisoare: Nu mai pierd timpul
Playtech.ro
Iluzie optică. Tu poţi observa bufniţa ascunsă în imaginea de mai jos?
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Elevii a două şcoli din Bucureşti învață în 3 schimburi. Ministrului Educaţiei a reacționat: „E ilegal”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Breaking news! FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Urmează anunțul oficial
MediaFlux
Semne că vine criza mondială. Va lovi și România
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor