Ivan: O alianţă a lui Crin cu PDL şi cu oamenii lui Băsescu ar reprezenta o trădare a românilor

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, consideră că disponibilitatea declarată a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a-i susţine pe Elena Udrea, Mihai Răzvan Ungureanu sau Cătălin Predoiu în alegerile prezidenţiale nu poate însemna decât 'abandonarea totală a angajamentelor din USL şi trădarea românilor', potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
Romania TV
07 apr. 2014, 15:29
Ivan: O alianţă a lui Crin cu PDL şi cu oamenii lui Băsescu ar reprezenta o trădare a românilor

‘Crin Antonescu a făcut recent o afirmaţie foarte gravă, având în vedere angajamentele pe care le luase în faţa românilor, prin proiectul Uniunii Social Liberale, spunând fără rezerve că dumnealui şi PNL vor susţine, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, candidatul dreptei, indiferent cum se numeşte acesta. Cu alte cuvinte, Crin Antonescu a afirmat că nu are nicio problemă să-i aducă la putere pe Elena Udrea, Ungureanu sau Catalin Predoiu. Preşedintele PNL demonstrează nu numai că a abandonat total promisiunile pentru care românii au acordat atât de mult sprijin USL, ci că este dispus să facă exact contrariul, dacă interesul său politic i-o cere. O alianţă a sa cu PDL şi cu oamenii lui Traian Băsescu nu poate însemna decât trădarea românilor’, afirmă Cătălin Ivan, în acelaşi comunicat.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că nu intenţionează, deocamdată, să facă alianţe cu un alt partid de dreapta.

Liderul liberalilor a afirmat că, în cazul în care se va ajunge în turul al doilea de scrutin, dreapta politică ar trebui să se unifice pentru a susţine contracandidatul stângii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România