Năstase a depus o contestaţie în legătură cu tergiversarea motivării în dosarul Zambaccian

Fostul premier Adrian Năstase a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie în care reclamă faptul că un complet de la această instanţă, condus de judecătorul Ionuţ Matei, tergiversează redactarea motivării deciziei prin care a fost condamnat în dosarul 'Zambaccian'.
Iulian Tudor
10 apr. 2014, 07:53
Năstase a depus o contestaţie în legătură cu tergiversarea motivării în dosarul Zambaccian

Contestaţia a fost depusă pe 4 aprilie, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru 5 mai.

„În continuare, după 90 de zile de la pronunţare, decizia dată în recurs, la 6 ianuarie, în dosarul ‘Zambaccian’, de către completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, complet condus de judecătorul Ionuţ Matei, nu este redactată, deşi termenul obligatoriu de redactare era de 30 de zile. În aceste condiţii, am formulat o contestaţie privind tergiversarea motivării deciziei de către complet, prin încălcarea legii”, scrie Adrian Năstase într-o postare pe blog.

Adrian Năstase a sesizat Inspecţia Judiciară împotriva judecătorilor care l-au condamnat

„În temeiul art. 524 alin. (4) C.proc.pen., solicit ca instanţa care soluţionează prezenta contestaţie, să dispună ca judecătorul membru al completului de recurs ori magistratul-asistent, după caz, însărcinat cu redactarea deciziei, să redacteze decizia de recurs de îndată, şi anume în termen de 5 (cinci) zile, aşa încât decizia motivată şi întregul dosar al cauzei să fie trimise Tribunalului Bucureşti, în timp util pentru judecarea cererii de contopire a pedepselor la termenul următor”, se arată în contestaţia lui Năstase publicată pe blog.

Potrivit fostului premier, fără această motivare Tribunalul Bucureşti nu poate judeca o cerere a sa privind contopirea pedepselor primite în dosarele Zambaccian şi Trofeul calităţii. 

„Inexistenţa hotărârii judecătoreşti (cuprinzând motivarea) împiedică Tribunalul Bucureşti să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor, cu consecinţa că pedeapsa deja executată de mine pentru o altă condamnare nu poate fi avută în vedere la calcularea duratei executate pentru pedeapsa rezultată în urma contopirii. Acest fapt îmi încalcă atât dreptul la un regim de executare a pedepsei mai favorabil, cât şi dreptul de a formula cerere de liberare condiţionată”, se mai arată în contestaţie.

Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul Zambaccian. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul calităţii, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat. Prin contopirea celor două pedepse şi dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiţionată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.

Năstase a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de contopire a pedepselor primite în cele două dosare, însă procesul a fost amânat de trei ori, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a motivat decizia în dosarul Zambaccian. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT