Niţu: E foarte devreme să vorbim de urmărire penală în dosarul Nana

Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat că dosarul privind schimburile de terenuri din comuna Nana a fost înregistrat joi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar că este prea devreme să se vorbească despre urmărire penală în acest caz, deoarece procedurile de înregistrare nu au fost parcurse.
Iulian Tudor
10 apr. 2014, 12:15
Niţu: E foarte devreme să vorbim de urmărire penală în dosarul Nana

„Cel cu terenurile astăzi a fost înregistrat în evidenţele noastre. (…) În clipa în care stăm noi de vorbă este chiar foarte devreme (n.r. – să se vorbească despre urmărire penală), pentru că nici procedurile administrative de înregistrare nu au fost terminate, parcurse”, a afirmat Niţu la plecare de la sediul CSM, potrivit Agerpres.

Corpul de control al prim-ministrului a sesizat Parchetul Înaltei Curţi în cazul schimburilor de terenuri din comuna Nana, judeţul Călăraşi, după ce a constatat operaţiuni şi acte ilicite care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni.

VEZI ŞI Băsescu, poliţiştilor şi procurorilor şefi: Anchetaţi imediat neregulile în cazul Nana

Referitor la dosarul ROMATSA, trimis recent la parchet tot de Corpul de control al premierului, Tiberiu Niţu a precizat că a fost înregistrat, este la Secţia de urmărire penală şi că s-a început urmărirea penală cu privire la fapta de abuz în serviciu şi fals intelectual.

În acest dosar, procurorii efectuează cercetări în legătură cu o serie de angajări efectuate la ROMATSA, în perioada anilor 2011-1013, fiind vizaţi şi doi consilieri ai fostului premier Emil Boc.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, dosarul s-a constituit în urma sesizării transmise de Corpul de control al prim-ministrului, iar în perioada următoare vor fi efectuate audieri şi vor fi solicitate relaţii şi înscrisuri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„Scoate-l de pe teren!” Gigi Becali și-a sunat antrenorul de la FCSB, dar a primit un „NU” categoric: „Sunt singurul din istorie”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT