Neacşu, PSD: Liberalii vor să strângă notorietate pe seama altora. Este lamentabil şi dramatic

Liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a declarat vineri că tentativa colegilor săi liberali de a folosi respingerea de către grupul social-democrat a proiectului de lege privind intabularea terenurilor agricole şi forestiere nu este decât o încercare 'lamentabilă şi dramatică' de a strânge notorietate pe baza meritelor altuia, potrivit Agerpres. Potrivit lui Neacşu, aceste lucruri sunt reglementate prin Ordonanţă de Urgenţă de Guvern.
Romania TV
11 apr. 2014, 13:49
Neacşu, PSD: Liberalii vor să strângă notorietate pe seama altora. Este lamentabil şi dramatic

‘Subliniez că votul de respingere pe care social-democraţii l-au dat marţi pentru această iniţiativă invocată de PNL are raţiuni cât se poate de clare, pe care le explic în cele ce urmează. În primul rând, cetăţenii acestei ţări, şi în particular proprietarii de terenuri vizaţi de reglementările privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, trebuie să ştie faptul că iniţiativa PNL, respinsă de Camera Deputaţilor, de fapt ar fi dublat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2014, aflată deja în vigoare, care se va aplica din luna septembrie. Guvernul a prevăzut, prin această Ordonanţă, că finanţarea pentru derularea programului de primă intabulare a terenurilor agricole şi forestiere se va realiza din fonduri europene pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 şi din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Ordonanţa nr.8/2014 mai prevede ca banii să fie alocaţi exclusiv pentru acest program’, a menţionat Neaşcu.

El a adăugat că, totodată, costurile aplicării programului propus de Guvern sunt de patru ori mai mici decât cele ce ar rezulta din concretizarea iniţiativei legislative a PNL (care ar fi necesitat 2,7 miliarde de euro).

‘Ar trebui ca PNL şi purtătorul său de cuvânt, deputatul Pocora Cristina, să ne explice de unde să ia statul român suma de aproape trei miliarde de euro, pe care doresc să o plătească statul clientelei liberale. Soluţia aprobată deja de Guvern, prin O.U.G. nr.8/2014, nu intră în conflict cu modalitatea de înregistrare a proprietăţii negociată de România cu UE. În plus, intabularea se va desfăşura sistematizat, şi nu ‘la cerere”, a precizat liderul deputaţilor PSD.

Potrivit acestuia, programul de primă intabulare finanţat de statul român este un proiect pe care PSD şi l-a asumat. Această promisiune făcută proprietarilor de terenuri din satele româneşti va fi concretizată prin legea pentru aprobarea OUG 8/2014 care va fi adoptată, cu amendamentele necesare. Este o prioritate legislativă pentru Guvern şi pentru grupul parlamentar al PSD să reglementeze situaţia proprietarilor din mediul rural.

Proiectul de lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere a fost respins marţi de plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege a primit 160 de voturi ‘pentru’, 147 ‘împotrivă’ şi 16 abţineri, fiind respins pentru că nu a obţinut jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor prezenţi, aşa cum a declarat preşedintele de şedinţă, Viorel Hrebenciuc, după ce inţial anunţase că proiectul a fost aprobat.

Ludovic Orban a spus de la tribuna Camerei Deputaţilor că se va adresa printr-o scrisoare fiecărui alegător din circumscripţiile electorale în care va explica ‘nedreptatea făcută’.

În dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, grupul PSD a anunţat că nu susţine proiectul pentru că este vorba de un ‘paralelism juridic’, fiind în vigoare OUG nr. 8 care conţine în mare măsură aceleaşi prevederi care se regăsesc şi în proiectul de act normativ.

Nici grupul UDMR nu a votat proiectul de lege. În schimb, PNL, în calitate de iniţiator, PP-DD şi PDL au susţinut iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere a fost adoptat de Senat pe 14 mai 2013, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Lovitura financiară pe care au dat-o frații Pavăl, cei mai bogați patroni din fotbal. Proprietarii Dedeman vor vinde numai produse românești
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Câtă apă trebuie să bei pe zi în funcție de greutatea corporală. Formula simplă recomandată de specialiști
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Schimbare la buletinul electronic după reclamații. Dispare obligația copiei după buletin sau dovada adresei de domiciliu
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?