Ministrul Agriculturii: România riscă să se confrunte cu o creştere a importurilor de lapte la preţuri mici

România riscă să se confrunte cu o creştere a importurilor de lapte la preţuri mai mici din cauza eliminării cotelor de lapte la nivelul Uniunii Europene şi de aceea trebuie să le contracarăm cu toate politicile pe care le avem la îndemână, a declarat, marţi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă de profil.
Iulian Tudor
15 apr. 2014, 10:44
Ministrul Agriculturii: România riscă să se confrunte cu o creştere a importurilor de lapte la preţuri mici

„Importurile de lapte în România sunt o realitate şi trebuie să le contracarăm cu toate politicile pe care le avem la îndemână, pentru că riscam să avem importuri mai mari din anul 2015 când se va liberaliza piaţa laptelui şi nu vor mai exista cote la nivelul UE. Ţări precum Polonia, Danemarca sau Ungaria, care au posibilitatea de a investi mai mult şi de a creşte capacităţile de producţie, nu vor mai fi blocate de cotă şi vor putea să producă mai mult, iar acel lapte riscă să ajungă în România la preţuri mai mici”, a spus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că MADR împreună cu APRIL (Asociaţia Patronală din Industria Laptelui – n.r.) încearcă să găsească soluţii, una dintre ele fiind legată şi de schimbarea modalităţii în care se acordă subvenţia pentru crescătorii de vaci pentru lapte.

„Dacă anul trecut era o plată unitară pentru toţi crescătorii raportat la efectivele înregistrate în anul 2008 în Registrul Naţional, acum am schimbat anul de referinţă la 2013 şi avem o plată diferită pentru crescătorii de vaci pentru carne şi pentru crescătorii de vaci pentru lapte. Anul trecut era o plată de 500 de lei pentru toată lumea, acum avem o plată de 453 lei pentru fiecare animal, dar în egală măsură cei care produc, au vaci pentru lapte pot să primească un ajutor între 730 şi 1.300 de lei. Unii spun că este prea mare, dar eu vreau să fie suficient de stimulativ acest ajutor pentru a putea creşte producţia. Eu sunt convins că producţia de lapte este foarte mare în România, dar din păcate din experienţa de şapte ani în UE, nu am reuşit să ne îndeplinim cota de lapte. Eu sunt convins că se produce suficient şi se comercializează suficient dar raportările sunt ceva mai mici. Odată ce am venit cu această modalitate de susţinere cred că o cantitate de lapte comercializată mai mare va fi raportată începând din acest an. Acesta este obiectivul nostru să-i stimulăm să intre în această zonă, să putem reduce cât de mult posibil eventualele importuri care ar putea să fie din 2015”, a explicat şeful MADR.

Potrivit sursei citate, aceste ajutoare de tranziţie acordate din bugetul naţional vor scădea treptat până în 2020, iar din acest motiv MADR trebuie să găsească alte soluţii pentru susţinerea sectorului zootehnic, care a fost defavorizat în România în ultimii ani.

„Dincolo de subvenţiile de la bugetul de stat pe care le acordăm, care sunt ajutoare de tranziţie, acestea vor scădea anual şi ne va aduce în 2017 într-o situaţie în care trebuie să găsim alte soluţii pentru crescătorii de animale pentru că înjumătăţirea acestui ajutor ar fi în defavoarea lor. Ne preocupăm şi de ceea ce vom face când acest ajutor de tranziţie va scădea. Sectorul zootehnic a fost mai defavorizat faţă de cel vegetal şi de aceea trebuie să punem mai mult accent pe el”, a adăugat ministrul Agriculturii.

România a importat, în 2013, o cantitate de lapte brut de 96.240 de tone, în creştere cu 62,4% faţă de 2012 (59.267 tone), potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În negocierile cu Uniunea Europeană, România a primit dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte pe an, din care două milioane de tone au fost alocate pentru vânzare directă, iar un milion de tone pentru livrări către fabricile de procesare. Depăşirea acestei cantităţi urma să atragă penalizări de 278,3 euro pentru fiecare tonă de lapte realizată peste cotă, iar în cazul în care cantitatea de lapte produsă este mică, României i se putea diminua cota pentru următorii ani. În anul de cotă 2012/2013, vânzările directe au fost de 1,7 milioane de tone. România mai are, la ora actuală, 1,07 milioane bovine faţă de 1,6 milioane în 2007.

Citeşte şi Constantin: Pentru prima dată în 20 de ani România exportă mai multe produse agroalimentare decât importă

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„Domnu’ ăsta are o problemă cu FCSB!”. Mihai Stoica, atac la baionetă la antrenorul naționalei României de juniori
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă ne-a părăsit: A trăit cu pasiune
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat a sfârșit tragic după ce a căzut de pe stadion înainte de meciul Portugaliei! Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Investiția așteptată de 30 de ani la Uzina Dacia capătă contur! Cererea făcută direct de Renault devine realitate
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj