Preşedintele Eurogrup: Negocierile dintre Grecia şi sectorul privat sunt ‘extrem de dificile’

Negocierile dintre autorităţile elene şi sectorul privind ştergerea voluntară a unei părţi a datoriei ţării sunt 'extrem de dificile', a declarat joi şeful miniştrilor de finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, relatează AFP.
Romania TV
02 feb. 2012, 17:28
Preşedintele Eurogrup: Negocierile dintre Grecia şi sectorul privat sunt 'extrem de dificile'

Într-o discuţie cu liceenii la Luxemburg, el a precizat de asemenea că deciziile luate la summitul european de la 30 ianuarie de la Bruxelles sunt ‘insuficiente’.

„Sunt pe cale de a negocia (…) cu sectorul bancar privat şi guvernul grec participarea sectorului privat la reducerea datoriei Greciei”, a explicat Juncker, care este de asemenea premierul Luxemburgului. „Sunt negocieri extrem de dificile, ceea ce înseamnă că sunt pe cale de a trăi ultimul moment agreabil al zilei (…), deoarece trebuie să mă întorc pentru a continua aceste dezbateri”, a spus el.

Afirmaţiile sale contrastează cu declaraţiile făcute recent de diverşi responsabili privind starea negocierilor între Grecia şi creditorii săi privaţi. „Continuă discuţiile constructive asupra ştergerii voluntare” a unei părţi a datoriei Atenei, a declarat miercuri seară purtătorul de cuvânt de la Atena al Institutului Internaţional de Finanţe (IIF), Frank Vogl.

Şeful Deutsche Bank, Josef Ackerman, a afirmat la rândul său joi că un acord este ‘extrem de aproape’, înainte de a adăuga totuşi că este o chestiune de ‘zile sau de săptămâni’.

În ceea ce priveşte măsurile adoptate la summitul european de la 30 ianuarie, ‘ele sunt insuficiente în opinia mea şi nu arată o adevărată strategie’, a aperciat Juncker. „Vom reveni asupra diferitelor elemente ale dezbaterii, ale discuţiile şi ale deciziilor la Consiliul European de la 1 şi 2 martie”, a adăugat el.

În cadrul aceleiaşi întâlniri cu liceenii, Juncker a criticat de asemenea şi Germania, care, în opinia sa, ‘nu este atât de virtuoasă pentru a se considera statul virtute, înconjurat de păcătoşi’. „Şapte state din cele 17 din zona euro au o datorie publică mai mică decât a Germaniei”, a afirmat el, conform declaraţiilor citate de presa luxemburgheză.

Totuşi, şeful miniştrilor de finanţe din zona euro s-a arătat optimist, într-un interviu acordat postului de televiziune luxemburghez PaperJam. „Nu cred că stabilitatea financiară a zonei euro este ameninţată pe termen lung”, a dat el asigurări.

Pactul bugetar care vizează întărirea disciplinei comune în urma crizei datoriilor, adoptat la 30 ianuarie, ‘este un pas suplimentar în sensul clarificării’, a adăugat el.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Prețurile abonamentelor din SuperLiga. Ce echipă vinde cel mai scump și cine e campioană la ticketing
Capital.ro
ANAF poate bloca conturile și pune sechestru pe bunuri. Se recuperează banii chiar și după 5 ani: Obligațiile fiscale nu dispar
Playtech.ro
Ce studii și ce avere are Sorin Grindeanu, ar putea ajunge din nou premier. Ce urmează după căderea Guvernului Veștea
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?