Drama unui luptător în forţele speciale: A suferit arsuri grave după ce şi-a salvat familia din incendiu

Casa lui  Niculae Dumitru, agent al trupelor speciale ale Poliției Capitalei, a fost cuprinsă de flăcări, în urmă cu câteva săptămâni. A reuşit să-şi scoată la timp copiii şi soţia din foc. S-a întors apoi să salveze şi câinele familiei. Numai că a suferit arsuri pe tot corpul şi de atunci este în spital. 
Romania TV
22 apr. 2014, 11:40
Drama unui luptător în forţele speciale: A suferit arsuri grave după ce şi-a salvat familia din incendiu

Polițistul Niculae Dumitru, luptător de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei, are 46 de ani, o soție fără serviciu și două fete, înotătoare de performanță. Într-o noapte de martie, sub ochii lor, casa în care aveau agoniseala de o viață s-a făcut scrum.

Capul familiei, Dumitru, a văzut flăcări la uşa de la intrare. Ca orice luptător la trupele speciale, a ştiut că trebuie să acţioneze imediat. În câteva clipe, şi-a scos din casă soţia şi cele două fiice.

„Stăteam în faţa porţii şi mă rugam la Dumnezeu să salvăm o cameră, să avem unde sta şi am zis „doamne, ce vom face acum”, povesteşte soţia luptătorului. 

Dar înăuntru mai rămăsese un membru al familiei, câinele Tor.

„Era ca şi copilul meu, era partenerul meu de vânătoare. Flacăra era destul de sus şi am crezut că am timp să ajung până la el măcar să mă vadă. Dacă mă vedea, venea după mine”, a declarat luptătorul.

Din păcate, Dumitru nu a reuşit să salveze câinele. A suferit arsuri grave. Acum, a început o altă luptă: pentru supraviețuire, după ce, și el și familia sa, au rămas doar cu hainele de pe ei.

Primii care au înţeles drama familiei au fost colegii lui Dumitru. Alţi luptători, dar şi comisarul Traian Berbeceanu, au sărit în ajutor.

„În momentele cele mai dificile ei intervin primii. Este foarte important să ştim că avem colegi de încredere. Acesta a fost imboldul care ne-a făcut să colectăm electrocasnice, îmbrăcăminte, alimente”, a declarat Traian Berbeceanu. 

Familia lui Niculae Dumitru locuieşte acum, temporar, la un coleg de-al bărbatului. Primăria sectorului 4 le-a dat o garsonieră, dar este goală, iar oamenii nu au bani să o amenajeze.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
„Țintă necooperantă!” Ce s-ar întâmpla dacă avionul lui Vladimir Putin ar pătrunde în spațiul aerian al României. Răspunsul lui Radu Miruță, noul șef al MApN
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Ce nu este bine să faci între Crăciun și Anul Nou, potrivit tradiției
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Moartea tragică a tatălui lui Loți Bölöni. Drama a avut loc la meciul legendarului fotbalist: ”Am vrut să îi spun asta, dar nu am îndrăznit. Cred că undeva sus ți-e scrisă soarta”
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend