PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea va fi capricioasă şi predomină ploile cu descărcări electrice

PROGNOZA METEO. Potrivit meteorologilor, ploile revin în forţă în special în zonele deja afectate de inundaţii, iar cantităţile de peste 20 l/mp vor acoperi mai ales sud-vestul ţării. Abia spre sfârşitul săptămânii, vremea se îndreaptă şi iese soarele.
Filip Stan
22 apr. 2014, 14:26
PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea va fi capricioasă şi predomină ploile cu descărcări electrice

PROGNOZA METEOMiercuri, vremea va fi caldă, dar va deveni treptat instabilă. În cursul zilei se arată soarele, dar vorbim şi despre ploi de scurtă durată, mai ales în zonele de deal şi de munte, precum şi în sud-vestul ţării. Noaptea în schimb aria ploilor va fi în extindere în regiunile sud-vestice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, unde vor fi cantităţi importante de apă, peste 20 l/mp. Vorbim despre averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului şi chiar despre posibile căderi de grindină. În restul zonelor, fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe spaţii mai mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade pe litoral şi 26 de grade în Lunca Dunării.

Vremea va fi caldă şi în Bucureşti pe parcursul zilei de miercuri, dar şi aici începând din orele serii se înmulţesc norii ce vor aduce averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade.

PROGNOZA METEO. Joi, vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi, pe arii relativ extinse, vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Local, cu precădere în sud-vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte, se vor strânge din nou cantităţi de apă de peste 15 – 20 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări în regiunile sudice, dar trecător şi în restul teritoriului, în principal în timpul averselor. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară, se vor încadra între 15 grade pe litoral şi în estul Transilvaniei şi 24 de grade în nord-vest.

Citeşte şi: PROGNOZA METEO pe două săptămâni

Vremea va fi în general instabilă şi în Capitală. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, posibil şi descărcări electrice. Vântul îşi face simţită prezenţa, iar temperatura mai scade faţă de ziua anterioară şi nu mai depăşeşte 18…19 grade.

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va fi uşor instabilă, cu înnorări, şi pe arii restrânse ploi slabe, de scurtă durată. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în Deltă şi 22 de grade în vest, nord-vest şi centru.

Vremea se va menţine uşor instabilă şi în Capitală vineri, mai ales în cursul zilei, când vor fi înnorări trecătoare, ploi slabe de scurtă durată şi unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade.

În weekend şi în primele două zile ale săptămânii viitoare regimul termic se va menţine apropiat de normalul acestei perioade calendaristice, adică maxime între 14 şi 23 de grade. Vremea se va ameliora sâmbătă sub aspectul precipitaţiilor, acestea urmând să-şi mai facă apariţia izolat în vest şi sud-vest. În schimb, începând de luni, aria ploilor va fi în extindere în special peste vestul, nordul şi centrul ţării.

Citeşte şi PROGNOZA METEO de 1 MAI: Cum va fi vremea la mare şi munte

DailyBusiness
Presiuni asupra lui Viktor Orbán, Liderii UE cer deblocarea urgentă a finanțării pentru Ucraina
Spynews
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Fanatik.ro
Apă contaminată cu plumb în școli și instituții publice din România. Medic: ”E greu să-ți dai seama de când a fost infectată”
Capital.ro
Ajutoare de până la 1.000 de lei pentru pensionari. Anunțul Ministrului Manole: Variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli
Playtech.ro
Când nu mai primești bani pentru zboruri anulate. Ce situații sunt considerate excepții de ANPC
Adevarul
„Ia și tu un suc!”: Cum a încercat un șofer prins cu viteză să mituiască un polițist cu 200 de lei. Scena suprinsă pe body-cam
wowbiz.ro
Vârful MApN avertizează! 21 de drone au fost lansate de Rusia spre România, anunță Radu Miruță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un șofer din București a intrat cu mașina într-un refugiu de tramvai și a spulberat doi oameni care așteptau în stație
iamsport.ro
Radu Banciu s-a convins în SuperLiga: ”Este cea mai bună echipă din play-off”
MediaFlux
Șeful AEI, avertisment pentru România: Motorina va avea un preț mare tot anul, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj