Patru zboruri Malev anulate pe Aeroportul Otopeni. O parte din pasageri au fost preluaţi de Wizz Air

Patru zboruri Malev, Bucureşti - Budapesta şi retur, au fost anulate vineri pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, după ce compania aeriană maghiară şi-a întrerupt toate operaţiunile, potrivit informaţiilor remise AGERPRES de reprezentanţii aeroportului.
Romania TV
03 feb. 2012, 14:14
Patru zboruri Malev anulate pe Aeroportul Otopeni. O parte din pasageri au fost preluaţi de Wizz Air

Boardul conducător al operatorului aerian a decis sistarea activităţii pentru a reduce pierderile financiare, se precizează într-un comunicat al Malev. În conformitate cu această decizie, toate serviciile au fost întrerupte după 66 de ani de activitate continuă.

Astfel, au fost anulate zborurile Budapesta – Bucureşti de la orele 15.30 şi 20.00 şi zborurile Bucureşti – Budapesta de la orele 16.00, respectiv, 20.50.

Tot vineri au fost anulate patru zboruri Budapesta – Cluj şi retur de pe Aeroportul din Cluj şi două zboruri pe rutele Budapesta – Târgu Mureş şi retur, de la orele 15.15, respectiv 15.50.

O parte dintre pasagerii companiei Malev ar putea fi preluaţi pe cursele companiei maghiare low-cost Wizz Air, care anunţat pentru vineri o ofertă specială destinată pasagerilor vizaţi de suspendarea operaţiunilor Malev punând la dispoziţia acestora opţiuni de rerutare către şi din Budapesta.

Astfel, pasagerii care deţin un bilet electronic Malev pentru perioada 3 februarie 2012 – 24 martie 2012 pot apela call center-ul Wizz Air pentru a se reprograma pe cursele companiei, contra cost. Locurile sunt limitate, iar zborurile trebuie reprogramate până pe 13 februarie 2012, ora 18.00, oferta fiind valabilă pentru pasagerii Malev care deţin bilet electronic, au anunţat reprezentanţii Wizz Air.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT