PPDD îşi propune să obţină cel puţin 15% din voturi la alegerile europarlamentare

Preşedintele PPDD, Simona Man, a declarat vineri că partidul pe care îl conduce organizează la Arad lansarea candidaţilor pentru Parlamentul European, deoarece organizaţia arădeană este cea mai puternică organizaţie judeţeană din ţară, transmite Agerpres.
Romania TV
25 apr. 2014, 11:57
PPDD îşi propune să obţină cel puţin 15% din voturi la alegerile europarlamentare

Între cei prezenţi la eveniment se va afla şi Dan Diaconescu, ocupant al primei poziţii pe lista de candidaţi, Simona Man situându-se pe poziţia secundă.

Evenimentul va avea loc la Sala Sporturilor ‘Victoria’ din municipiul Arad, cu începere de la ora 18.00. „Am ales Aradul pentru lansarea candidaţilor PPDD la nivel naţional, deoarece acesta este oraşul în care m-am născut, poarta de intrare în Europa, dar şi pentru că aici avem cea mai puternică organizaţie din ţară. Îi avem pe Remus Guţu – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi pe Cătălin Ţiţirigă – viceprimar al municipiului Arad, lucruri care vin să confirme afirmaţia mea”, a declarat Simona Man.

Preşedinta PPDD precizează că îşi doreşte ca arădenii să vină în număr cât mai mare alături de reprezentanţii partidului pe care îl conduce. „Noi nu i-am dezamăgit şi nu îi vom dezamăgi nici pe viitor. Suntem un partid puternic, iar acest lucru îl vom dovedi la alegerile din luna mai”, a apreciat Simona Man.

Simona Man a mai spus că se aşteaptă ca la alegerile pentru PE din 25 mai partidul său să obţină cel puţin 15 procente, adică scorul pe care PPDD l-a obţinut la alegerile parlamentare de la finele anului 2012.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Un parior a pus peste 700.000 de euro pe un meci de la Roland Garros. Șocul uriaș trăit în urma rezultatului partidei
Capital.ro
Ce se întâmplă cu dosarul lui Călin Georgescu. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis
Playtech.ro
Contractele part-time scapă de supraimpozitare. Ce se schimbă pentru angajați și firme din 2027
Adevarul
„Medicamentul” din farfurie gătit în numai 40 de minute și cu un gust incredibil. Secretele „bucătăriei săracului”
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copilaș de trei ani, din Botoșani, găsit rătăcind dezbrăcat pe străzi. Băiețelul a fost recuperat de părinți
iamsport.ro
Bombă! 'Asta arată că Gică Popescu nu este adevăratul proprietar al Farului. Știți ce mi-au zis machidonii de pe lângă echipă?'
MediaFlux
Un furnizor de energie din România a rămas fără licență pentru prima dată în istorie! Anunț pentru zeci de mii de clienți
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți