Jumătate dintre salariaţii elveţieni câştigă peste 5.100 de euro lunar

Jumătate dintre salariaţi în Elveţia câştigă lunar peste 6.118 franci elveţieni (5.100 euro), potrivit unei anchete publicate luni de Oficiul Federal al Statisticii, cu trei săptămâni înaintea unui referendum pentru un salariu brut minim de 4.000 franci elveţieni (CHF) lunar, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
29 apr. 2014, 05:48
Jumătate dintre salariaţii elveţieni câştigă peste 5.100 de euro lunar

Salariul mediu a crescut cu 3,2 % la 6.118 CHF, în raport cu cel din anul 2010, adaugă OFS.

În zece ani, nivelul salariului mediu pentru întregul sector privat a crescut cu 13,4 % în termeni nominali, dar diferenţele s-au adâncit. Astfel, din 2002 până în 2012, cele 10 % persoane cele mai bine plătite şi-au văzut remuneraţia crescând cu 22,5 %. Pentru salariaţii mai puţin bine plătiţi, creşterea s-a limitat la 9,5 %.

În termenii puterii de cumpărare, distanţa este şi mai flagrantă. Salariile cele mai bine remunerate au progresat cu 7,1 %, în timp ce acelea mai puţin bine plătite au scăzut cu 0,6%.

Cele circa 268.000 persoane cele mai prost plătite în Elveţia lucrează în principal în serviciile personale, cum ar fi coafeze sau întreţinere (aproape 52 %) sau în sectoare ca hotelier sau restaurante (38 %) şi vânzări (20 %).

Diferenţa salarială între bărbaţi şi femei, care s-a redus uşor de-a lungul vremii, a crescut cu 0,5 % în doi ani, trecând de 18,9 %.

Salariatele de vârste între 40 şi 49 de ani care exercită o funcţie cu nivel înalt de responsabilitate primesc în medie cu 25,1 % mai puţin decât bărbaţii care prezintă acelaşi profil.

Cetăţenii străini sunt, de asemenea, mai puţin bine plătiţi decât elveţienii, în afară de cei aflaţi în posturi de conducere.

Cadrele internaţionale au câştigat în medie 11.250 CHF lunar, faţă de 9.683 CHF cât primesc omologii lor elveţieni.

În schimb, elveţienii care ocupă posturi mai puţin calificate au obţinut un salariu mai ridicat (5.729 CHF) decât străinii (5.226 CHF).

Băncile şi societăţile de asigurări îşi plătesc cel mai bine cadrele conducătoare, cu 52.121 franci elveţieni şi, respectiv, 43.281 franci elveţieni lunar, la mare distanţă de industria hotelieră (11.827 franci) şi construcţii (16.025 franci).

Ancheta, care se efectuează la fiecare doi ani, se bazează pe datele a circa 35.000 de întreprinderi, având în jur de 1,5 milion de salariaţi.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Video halucinant: jandarmii i-au bruscat pe Baiaram şi pe soţia sa după finala Cupei României!
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. UE introduce schimbări începând cu 21 mai 2026. Se impune digitalizarea completă, iar cei care nu se conformează sunt sancționați
Playtech.ro
Șoferii pot verifica online punctele de penalizare și istoricul rutier. Cum afli dacă riști suspendarea permisului
Adevarul
Cine este tânăra din cercul apropiat al lui Trump care îi alimentează tiradele nocturne pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
E convins că Universitatea Craiova și U Cluj ”nu vor ajunge în nicio cupă europeană” sezonul viitor: ”Asta e diferența!”
MediaFlux
Horoscop 14 mai 2026. O persoană dragă va avea nevoie de ajutorul tău. Zodiile puse la încercare astăzi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi