La doar 3 ani, a suferit cât un om mare. Vezi ce afecţiune CUMPLITĂ are şi de ce arată aşa FOTO

Matilda are aproape 4 ani şi, încă de la naştere, luptă cu multiple afecţiuni care i-au pus viaţa în pericol. Ea a venit pe lume în octombrie 2010, cu o malformaţie congenitală a inimii şi cu o afecţiune neurologică şi dermatologică rară, însă, deşi mulţi, chiar şi părinţii, nu se gândeau că va avea prea multe zile, micuţa a dovedit că este o luptătoare.
Alina Costache
29 apr. 2014, 09:18
La doar 3 ani, a suferit cât un om mare. Vezi ce afecţiune CUMPLITĂ are şi de ce arată aşa FOTO

Matilda are o afecţiune care face să pară că este mereu pictată pe faţă. Fetiţa a fost diagnosticată cu sindromul Sturge-Weber, care face ca faţa ei să arate ca şi cum ar fi pictată în picăţele mov. Semnul arăta iniţial ca o vânătaie, însă ulterior s-a extins, iar acum îi acoperă o mare parte din faţă, dar şi o latură a corpului.

Singura soluţie pentru a scăpa de semn este tratamentul cu laser, însă medicii au estimat că abia peste 16 ani ar putea scăpa de problemă. Până atunci, atât ea, cât şi părinţii, vor trebui să facă faţă prejudecăţilor celor din jur. „Au fost oameni care ne-au acuzat că am lăsat-o lângă un radiator şi s-a ars. Mulţi ne privesc ca şi cum noi i-am fi făcut rău”, povestesc părinţii Matildei, care sunt foarte mândri de forţa de care a dat dovadă micuţa lor încă de la venirea sa pe lume.

Citeşte şi I-a UIMIT până şi pe MEDICI: Povestea fetiţei care s-a născut cu CREIERUL PE-AFARĂ

Matilda este pur şi simplu minunată. În ciuda tuturor greutăţilor prin care a trecut. este un copil vesel şi mereu cu zâmbetul pe faţă„, spune tatăl micuţei.

Sindromul Sturge Weber este o afecţiune rară de ordin neurologic şi dermatologic, care poate cauza dificultăţi de învăţare, paralizie şi convulsii, dar şi glaucom, care face ca Matilda să aibă o vedere foarte slabă şi să rişte ca, în cele din urmă să orbească.

Pe lângă toate acestea, Matilda a venit pe lume şi cu o malformaţie congenitală la inimă, care îi punea viaţa în pericol. Astfel, la numai câteva zile de la naştere şi mai apoi la două luni a fost operată pe cord pentru suprimarea celor două găuri din inimă şi a trecut cu bine peste ambele intervenţii, iar anul acesta va împlini 4 anişori.

În ciuda problemelor şi a faptului că nu vede şi nu poate merge, Matilda pare un copil fericit. Pentru a o ajuta să se deplaseze, părinţii i-au cumpărat un cadru special, cu roţi şi o tijă care o ajută să stea dreaptă, pentru ca micuţa să facă zilnic câţiva paşi.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Imposibilul aproape posibil: Denis Drăguș la FCSB! Gigi Becali i-a promis cel mai mare bonus de Champions League oferit în fotbalul românesc. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți 25 iunie. Șoferii plătesc mai mult pentru un plin. Benzina și motorina s-au scumpit
Playtech.ro
15 greșeli de limba română pe care le fac și oamenii cu facultate. Tu câte recunoști?
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Horoscop 25 iunie: Ziua în care răbdarea este răsplătită și surprizele apar din senin
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?