Doi bărbaţi au fost arestaţi pentru tamponări intenţionate şi şantajarea unor şoferi

Doi bărbaţi din Ialomiţa au fost arestaţi pentru 29 de zile pentru că, spun procurorii, au tamponat intenţionat şi apoi au şantajat mai mulţi şoferi bucureşteni. Mai exact, cei doi şoferi loveau intenţionat diferite autoturisme care pătrundeau în intersecţie de pe drumuri fără prioritate, după care, sub ameninţarea faptului că vor anunţa producerea accidentului la poliţie le cereau bani şoferilor vinovaţi.
Romania TV
04 feb. 2012, 10:21
Doi bărbaţi au fost arestaţi pentru tamponări intenţionate şi şantajarea unor şoferi

Cei doi şoferi şantajişti au fost prinşi de poliţişti în flagrant. „La nivelul Brigăzii Rutiere a fost constituită în data de 02.02.2012 o echipă formată din cadre ale Serviciul Accidente Rutiere aflați sub directa îndrumare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care în jurul orelor 19.30, au realizat un flagrant în urma căruia au identificat pe N. A. şi I. M. ambii din jud. Ialomiţa”.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, împreună cu mai multe persoane, cei doi bărbaţi au comis pe raza Municipiului Bucureşti mai multe fapte, constând în aceea că loveau intenţionat diferite autoturisme care pătrundeau în intersecţie de pe drumuri fără prioritate, având instalate în general indicatoare de reglementare a priorităţii (OPRIRE sau CEDEAZĂ TRECEREA), după care, sub ameninţarea faptului că vor anunţa producerea accidentului la unităţile de poliţie şi pe cale de consecinţă respectivilor conducători auto le va fi suspendată exercitarea dreptului de a conduce, le pretindeau şi obţineau de la conducătorii acestor autoturisme sume de bani cuprinse între 200 şi 600 lei (în lei, euro sau lire sterline).

La data de 03.02.2012, cei doi au fost prezentați Judecătoriei Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă. La aceeași dată, Instanța a admis propunerea organelor de anchetă, dispunând arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă de 29 de zile.

Flagrantul a fost pus la cale după ce mai mulţi şoferi au reclamat la poliţie faptul că au fost loviţi intenţionat în trafic şi li s-au cerut bani pentru a nu fi reclamaţi la poliţie.

„La data de 02.02.2012, Brigada Rutieră a fost sesizată de numitul O.A, de 22 ani, despre faptul că în data de 01.02.2012, în timp ce conducea autoturismul pe str. Av. Popa Marin, dinspre liceul Jean Monnet, ajungând la intersecţia cu str. Radu Beller a oprit la indicatorul cedează trecerea, moment în care conducătorul unui autoturism care circula pe drumul cu prioritate a oprit şi i-a făcut semn să pătrundă în intersecţie, după care l-a tamponat cu intenţie.

Cetăţeanul a mai arătat că după producerea evenimentului, conducătorul autoturismului i-a solicitat suma de 300 de lei, şantajându-l că dacă va sesiza organele de poliţie îşi va pierde permisul de conducere pentru patru luni şi va trebui să plătească o amendă în cuantum de 420 de lei”, se arată într-un comunicat al poliţiei.

Brigada Rutieră recomandă tuturor conducătorilor auto implicaţi în evenimente rutiere soldate numai cu avarii să anunţe evenimentul la poliţie cu excepţia situaţiilor în care încheie un constat amiabil, materializat în semnarea formularului „Constatare amiabilă de accident”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, calificări și semifinale la 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru românii care solicită buletin electronic. Când se predă vechiul act de identitate și până când poate fi folosit
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat