Declaraţie BOMBĂ în dosarul Cioacă: „Elodia NU ESTE MOARTĂ”

Curtea de Apel Piteşti a admis, marţi, reverificarea concluziilor expertizelor medico-legale din dosarul de omor al lui Cristian Cioacă, poliţistul condamnat de instanţa de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Avocatul apărării solicitase efectuarea unei noi expertize medico-legale, însă instanţa a respins solicitarea, admiţând doar reevaluarea celor deja efectuate, până la termenul următor. 
Filip Stan
30 apr. 2014, 07:15
Declaraţie BOMBĂ în dosarul Cioacă:

Imediat după proces, avocata Maria Vasii, care-l apără pe Cristian Cioacă, a declarat (în legătură cu audierea experţilor) următoarele: „După audierea celor doi experţi, în loc să avem lămuriri, avem din ce în ce mai multe dubii. Mă sperie să văd că se încearcă ascunderea situaţiei reale în spatele unor aşa-zise opinii expertale, care, de fapt, nu spun nimic. Să nu uităm că vorbim de interpretarea urmelor biologice ridicate din spaţiul conjugal!… Or, în aceste condiţii, într-un dosar de omor, acestea nu sunt probe relevante. E normal ca în spaţiu conjugal să avem milioane de urme biologice în care să avem încorporat ADN-ul nostru.

Citeşte şi DOCUMENT OFICIAL: De ce a fost ELIBERAT Cristian Cioacă, deşi e suspectat de UCIDEREA ELODIEI

Pentru a discuta de adevărate dovezi pentru o cauză de omor, trebuia să avem lămuriri cu privire la împrejurarea dacă în acel spaţiu s-a pierdut o cantitate însemnată de sânge care să ne conducă la gândul că acolo s-a cauzat un omor, respectiv dacă leziunile despre care se vorbeşte în rechizitoriu duceau la pierderea unei cantităţi însemnate de sânge. Despre asemenea împrejurări nu am aflat nimic şi nu se vorbeşte!…Încă nu avem o dovadă medico-legală cu privire la cauza şi împrejurările morţii pretinsei victime. Încă nu avem o dovadă medico-legală cu privire la cantitatea de sânge, zona anatomică, nu avem răspunsuri certe la nicio împrejurare, răspunsuri care să conducă instanţa la concluzii certe. Singura certitudine este că nu există nicio certitudine. Singura concluzie certă este că nu există nicio dovadă că soţia clientului meu este moartă . Singura certitudine este că nu este nicio probă legală împotriva clientului meu. Restul sunt doar dubii, speculaţii. Apreciez că nu se va putea pronunţa o soluţie de condamnare cât timp aceste dubii devin tot mai numeroase”, scrie ziarulring.ro. 

Citeşte şi: Dezvăluiri INCREDIBILE. Cristian Cioacă se îmbogăţeşte de pe urma Elodiei. Ce a pus la cale poliţistul

Schimbare de situaţie în dosarul Cioacă-Elodia. Expertizele medico-legale, REANALIZAT


 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Aroganță maximă din partea lui Egor Kornev înaintea semifinalei: „Am vorbit cu românul, eu nu mă forțez”
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Cât costă o baterie pentru panourile fotovoltaice în 2026. Merită investiția dacă ești deja prosumator?
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat