Vlad Moisescu: Lista PNŢCD pentru europarlamentare e cea mai curată. Nu avem neveste sau amante

Vlad Moisescu, vicepreşedintele PNŢCD, a declarat în cadrul unui miting electoral desfăşurat la Bacău, că lista partidului său pentru scrutinul din 25 mai 'este una dintre cele mai curate depuse pentru alegerile europarlamentare', potrivit Agerpres.
Romania TV
30 apr. 2014, 10:39
Vlad Moisescu: Lista PNŢCD pentru europarlamentare e cea mai curată. Nu avem neveste sau amante

‘Nu avem neveste, amante, copii, ci oameni oneşti, care cu toţii au ce face acasă, dacă nu ar fi europarlamentari’, a precizat Vlad Moisescu, menţionând apoi şi faptul că ’25 mai este doar o bornă în revenire la viaţă a PNŢCD’, pe care ‘membrii partidului doresc să fie depăşită cu succes pentru a potenţa bătăliile electorale din 2016’.

Europarlamentarul Sebastian Bodu, prezent la mitingul de la Bacău pentru a-şi susţine o nouă candidatură în forumul european, şi-a început discursul electoral menţionând că ‘în politică lucrurile nu sunt ca în teatru, ci sunt pe bune’.

‘Politica e pe voturi, nu pe replici. Oricât de bune ar fi replicile politice, ele trebuie să aducă voturi. Valoarea unui politician stă în voturile pe care le are în spatele său. Nu ai voturi, pleci acasă. Ne aşteaptă o campanie electorală grea. Un partid ca PNŢCD trebuie să renască. Trebuie să profite de faptul că alte partide de dreapta din România au dezamăgit ori chiar au eşuat. Electoratul trebuie să ştie, dacă s-a săturat de tot circul politic, că există şi alternativa serioasă, curată şi românească PNŢCD’, a spus Sebastian Bodu.

Candidatul organizaţiei judeţene PNŢCD anunţat la alegerile pentru Parlamentul European, Constantin Negru, medic chirurg la Spital Judeţean de Urgenţă, a spus asistenţei că va candida pentru europarlamentare ,,cu inima deschisă, cu sufletul curat şi cu credinţă în Dumnezeu’.

‘Vin în faţa alegătorilor cu forţa medicului care zi de zi se luptă cu moartea, dar şi având credinţa că pot contribui în avea o Românie a noastră, curată şi demnă în Europa şi în lume’, a spus Constantin Negru.

El a mai promis că va acţiona în calitate de medic pentru ca toţi românii să beneficieze de asistenţă medicală de calitate şi profesională’. ‘Ca părinte, voi susţine un sistem educaţional decent finanţat, în care copiii noştri să înveţe, concomitent cu materiile din programa şcolară, respectul şi cinstea, iar în calitate de candidat europarlamentar sper într-o Românie cu oameni respectaţi’, a mai reliefat în mesajul său Constantin Negru.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Cine este Eric Porstner, puștiul cu mamă româncă devenit titular în Germania. E antrenat de Miroslav Klose și ar vrea să joace pentru România
Capital.ro
Bani de la stat pentru mamele care nu au lucrat. Condiția care trebuie îndeplinită în 2026
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Adeverință pentru pensia de urmaș 2026. Actele care trebuie depuse în această lună
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului