Peste 5.000 de tineri social-democraţi au sărbătorit Ziua Naţională a Tineretului

Peste 5.000 de tineri social-democraţi, conservatori şi progresişti au umplut tribunele Teatrului de Vară „Mihai Eminescu” din Sectorul 2 şi au sărbătorit împreună Ziua Naţională a Tineretului.
Romania TV
02 mai 2014, 14:55
Peste 5.000 de tineri social-democraţi au sărbătorit Ziua Naţională a Tineretului

La evenimentul organizat de TSD şi al cărui moderator a fost preşedintele TSD, deputatul Mihai Sturzu, au participat premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, mai mulţi miniştri şi parlamentari, dar şi candidaţii Alianţei PSD-UNPR-PC pentru Parlamentul European.

Tinerii nu au avut parte numai de discursuri, ci şi de trei momente artistice. Startul l-a dat Anca Florescu, finalistă la Selecţia Naţională Eurovision 2014, care a interpretat în debutul evenimentului imnul României, iar mai apoi piesa cu care a participat anul acesta la preselecţia pentru Eurovision, „Hearts Collide”. Un moment surprinzător a fost apariţia pe scenă a interpretului de muzică populară Gheorghe Turda, cântecele sale fiind fredonate de toţi cei 5000 de tineri prezenţi.

Finalul a fost unul extrem de energic, cu un minirecital al candidatului din partea UNPR, Damian Drăghici, în timpul căruia au fost eliberate în aer sute de baloane albe şi roşii.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Transformare incredibilă a fotbalistului care a luat două titluri cu CFR Cluj. E vedetă rock și i-a făcut imn lui Messi
Capital.ro
Bani de la Guvern. Gabriela Firea, anunț pentru femeile din România: 40.000 de euro finanțare de la stat
Playtech.ro
Cât costă o centrală telefonică din comunism în 2026: preţul e de ordinul miilor de lei
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drama neștiută a Andreei, asistenta de 31 de ani din Târgu Jiu care și-a pus capăt zilelor. În urmă cu patru luni a fost abuzată de trei indivizi
iamsport.ro
Gabi Tamaș, acuzat că și-ar fi ieșit din minți și ar fi agresat mai multe persoane la Survivor! Ar fi lansat și ”amenințări de o brutalitate șocantă la adresa femeilor din staff”
MediaFlux
Prognoza meteo luna mai 2026. ANM anunță când scăpăm de frig
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj