34 de persoane au murit din cauza gerului

Alte şase persoane, din judeţele Bacău, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Iaşi şi Maramureş, au murit din cauza gerului, numărul deceselor înregistrate de la emiterea avertizării şi până în prezent ajungând la 34, informează, duminică, Ministerul Sănătăţii.
Romania TV
05 feb. 2012, 07:14
34 de persoane au murit din cauza gerului

De la avertizarea de ger emisă de meteorologi şi până în prezent s-au înregistrat 34 de decese din cauza hipotermiei severe, după ce în ultimele 24 de ore au murit alte şase persoane, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă, informează Mediafax.

De asemenea, 300 de persoane fără adăpost sau cu hipotermie au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale, în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 118 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă.

Meteorologii au atenţionat că duminică, după ora 18.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu pentru sudul şi sud-estul ţării, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea emisă în 2 februarie, arătând că aceasta îşi menţine valabilitatea până duminică, la ora 18.00, cu menţiunile că în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă şi pe arii extinse se va produce polei, vantul va fi moderat, iar în celelalte regiuni va ninge.

„După ora 18.00 va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu care va viza partea de sud şi de sud-est a teritoriului, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben”, potrivit ANM.

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, după videoconferinţa cu prefecţii, că până miercuri vor fi avertizări de ninsori şi visol în diferite regiuni, pe rând, dar nu va fi mai greu ca până acum, precizând că situaţia este sub control, dar autorităţile trebuie să păstreze vigilenţa.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Veste proastă pentru Ronny Labonne! Ce s-a ales de fundașii care au venit la FCSB să-i ia locul lui Vali Crețu
Capital.ro
Miliarde în joc: piața ambalajelor inteligente și expansiunea care nu se vede la raft
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?