Şef de secţie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, declarat incompatibil

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul şefei de secţie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Ana Maria Vlădăreanu.
Iulian Tudor
05 mai 2014, 12:53
Şef de secţie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, declarat incompatibil

Potrivit unui comunicat al ANI, Ana Maria Vlădăreanu şi fostul său soţ au deţinut funcţii de conducere în cadrul Facultăţii de Medicină – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

„Începând cu 1 iulie 2006, Ana-Maria Vlădăreanu deţine funcţia de şef de secţie în Clinica Hematologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti iar în perioada 12 aprilie – 5 septembrie 2012, aceasta a deţinut şi funcţia de prodecan cu probleme de învăţământ postuniversitar al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ Bucureşti. Fostul soţ al persoanei evaluate deţine, începând cu 12 martie 2012, funcţia de director departament în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ Bucureşti”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Miraj Tzunami, declarații acide la adresa lui Tzancă Uraganu! A sărit în apărarea Lambadei: „N-ai nicio valoare”
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, fostul iubit al Soranei Cîrstea, a șocat cu mesajul său: ”Mi-e frică că nu am trăit suficient”
Capital.ro
Radu Georgescu avertizează că un „asteroid financiar” se apropie de România: Ar putea să destabilizeze serios economia
Playtech.ro
Ai strâns bani „la saltea” și vrei să cumperi o locuință? Când poate ANAF să te întrebe de unde provin
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreia s-a stins din viață după o operație estetică de 10 ore. Suferise șase proceduri în aceeași intervenție
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Vor crește pensiile și salariile în 2027? Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: „Statul iese cel mai câştigat din asta”
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor