2.500 de salariaţi de la CFR Marfă ar putea fi disponibilizaţi până la sfâşitul lunii iunie

Un număr de 2.500 de salariaţi de la Compania CFR Marfă şi-ar putea pierde locurile de muncă până la sfâşitul lunii iunie, dacă în intervalul care urmează nu vor fi convinşi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional că acest număr poate să scadă sub 1.500 de oameni, a declarat Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.
Romania TV
07 mai 2014, 10:05
2.500 de salariaţi de la CFR Marfă ar putea fi disponibilizaţi până la sfâşitul lunii iunie

Pe baza acordului semnat de statul român cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi Comisiei Europene s-a iniţiat o amplă acţiune de disponibilizare. În cazul CFR Marfă, este vorba despre plecarea a 2.500 de salariaţi până la sfârşitul lunii iunie, dacă în cursul întâlnirii pe care o vom avea în luna iunie cu reprezentanţii FMI nu vom reuşi să îi convingem că această cifră poate să scadă sub 1.500 de oameni. CFR Marfă este acum într-o situaţie mult mai bună decât era anul trecut, atunci când a fost vehiculată pentru prima dată cifra de 2.500 de disponibilizări. Concret, veniturile companiei au crescut cu 13-14%, a crescut în acelaşi timp şi volumul de transport prin încheierea a trei noi contracte, în paralel sporind şi volumul mărfurilor transportate cu 16%„, a spus Iulian Măntescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, disponibilizarea a 2.500 de angajaţi ar periclita buna desfăşurare a contractelor recent încheiate.
Dacă vor pleca 2.500 de oameni la sfârşitul lunii iunie, nu vom mai putea duce la bun sfârşit contractele pe care le-am încheiat recent. Tocmai de aceea, un reprezentant al sindicatului va face parte din comisia care va discuta, în luna iunie, cu reprezentanţii FMI, pentru a încerca diminuarea numărului de disponibilizări„, a mai spus preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.

Nemulţumiţi de condiţiile muncă, angajaţii Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA au declanşat, pe 23 aprilie, un protest spontan care a determinat oprirea în staţiile de cale ferată, pe întreaga reţea feroviară, a 278 de trenuri de călători, în intervalul orar 7.00 – 9.00.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Zeljko Kopic, umilit de Anorthosis. Adevărul despre salariul ridicol pe care i l-au oferit ciprioții
Capital.ro
Funcție de conducere pentru Călin Georgescu. Anunțul lui George Simion: Să revenim la normalitate
Playtech.ro
Reguli noi pentru retragerile de numerar. Băncile riscă amenzi de până la 100.000 de lei: vei putea retrage suma dorită, indiferent de bancă
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
România, în vizorul Iranului! Acuzații la adresa NATO: „Secretarul general al NATO a indicat în mod explicit Italia şi România ca fiind ţări care au participat la agresiunea împotriva Iranului”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?