O nouă întâlnire Merkel-Sarkozy. Temele de discuţie: criza din Europa şi violenţele din Siria

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel se întâlnesc luni la Paris pentru discuţii despre coordonarea măsurilor anticriză din zona euro şi UE, dar şi despre violenţele din Siria.
Romania TV
06 feb. 2012, 08:36
O nouă întâlnire Merkel-Sarkozy. Temele de discuţie: criza din Europa şi violenţele din Siria

Merkel sprijină deschis candidatura lui Sarkozy pentru al doilea mandat de preşedinte la alegerile din aprilie şi va acorda luni seara un interviu împreună cu liderul francez, difuzat la posturi de televiziune din Franţa şi Germania.

„Întâlnirea va fi dedicată aprofundării cooperării franco-germane în toate domeniile, în special cel al convergenţei fiscale”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei franceze.

Cancelarul german este văzut în Franţa ca un lider de încredere, capabilă să se lupte cu criza datoriilor de stat din zona euro. Astfel, Merkel ar putea îmbunătăţi credibilitatea lui Sarkozy pe probleme economice, aşa cum este percepută de electoratul francez.

Ministrul francez al Finanţelor, Francois Baroin, a decarat că vizita lui Merkel, care are loc în timp ce Grecia face un ultim efort de a satisface condiţiile cerute de instituţiile financiare internaţionale pentru un nou „bailout”, are rolul de a oferi siguranţă că principalii factori de decizie din zona euro sunt „pe aceeaşi lungime de undă”.

„Din moment ce suntem principalii contributori, dacă nu ai un acord între Franţa şi Germania poţi de declinul lent al Europei în concurenţa internaţională, în haos. Dacă nu există un acord între cele două ţări, zona euro nu mai are motor”, a arătat el.

Reprezentanţii guvernului german au declarat că discuţiile se vor concentra pe armonizarea fiscalizării corporaţiilor, una dintre laturile strategiei franco-germane de coordonare economică la nivelul UE.

Surse apropiate situaţiei au declarat că discuţiile vor aborda şi strategia Europei în privinţa Siriei, după ce Rusia şi China şi-au folosit dreptul de veto pentru a bloca o rezoluţie ONU, sprijinită inclusiv de Germania şi Franţa, privind un plan de acţiune al Ligii Arabe care ar fi vizat solicitarea retragerii preşedintelui sirian Bashar al-Assad de la putere.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cât costă cele mai ieftine bilete la Campionatul Mondial. FIFA a luat decizia după ce și-a pus fanii fotbalului în cap
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Leontin Chiorpec, fost fotbalist de doar 39 ani, și-a pierdut viața în drum spre serviciu. Era tatăl unui băiețel și doar ce se căsătorise: „Un soț bun și cel mai minunat tată”
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde