Francois Hollande: ”A ieşi din Europa înseamnă a ieşi din istorie”

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a avertizat pe francezii chemaţi la urne la 25 mai pentru alegerile europene în legătură cu populismele şi tentaţia de ''a ieşi din Europa'', care, în opinia sa, ar însemna ''a ieşi din istorie'', şi face apel să se opteze mai degrabă pentru ''o Europă voluntară'', relatează joi AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
08 mai 2014, 14:52
Francois Hollande: ''A ieşi din Europa înseamnă a ieşi din istorie''

Într-un articol publicat în cotidianul Le Monde de Ziua Victoriei Aliaţilor împotriva Germaniei naziste, şeful statului francez reaminteşte ”avertismentul solemn al lui Francois Mitterrand (fost preşedinte socialist) din ultimul său discurs în faţa Parlamentului European: ‘Naţionalismul înseamnă război’ şi ‘această evidenţă fondatoare: Europa înseamnă pace!”’.

Hollande consideră că Europa este ”ameninţată” de ”forţele care încearcă să o învingă speculând decepţia, mizând pe descurajare, dezgropând temerile”, în timp ce în Franţa partidul de extrema-dreaptă Frontul Naţional ar putea deveni, potrivit sondajelor, prima forţă politică în seara zilei de 25 mai.

Şeful statului francez vorbeşte despre străinii consideraţi ”ţapi ispăşitori”, despre ”discordia religioasă” şi despre opoziţia dintre ”identităţile naţionale şi angajamentul european”.

”A ieşi din Europa înseamnă a ieşi din istorie”, a afirmat, de asemenea, şeful statului, estimând că renunţarea la moneda unică europeană, euro, ar fi ”o capcană, cea a declinului naţional”.

Cu toate acestea, el recunoaşte că Uniunea Europeană ”dezamăgeşte”, prin ”neputinţa sa” faţă de şomaj sau din cauza ”instituţiilor şi a regulilor sale complicate”. Dar, în opinia preşedintelui francez, este vorba ”de a alege o Europă fricoasă sau o Europă voluntară”.

Preşedintele francez ”opune” această viziune despre Europa celei a unei Europe a ”diluării”, care se bazează, în opinia sa, pe ”o viziune minimală, comercială, ‘apolitică’ despre Europa, care nu vede în ea decât o piaţă, decât un spaţiu monetar fără guvernanţă”.

Aceasta din urmă, a adăugat el, nu este ”decât o sumă de reguli şi face din Uniunea Europeană o entitate fără suflet şi fără alt proiect decât cel de a primi candidaţi care bat la porţile sale”.

Hollande însuşi pledează pentru o Europă ”care acţionează acolo unde este aşteptată, care clarifică modurile sale de decizie, care îşi simplifică procedurile, avansează mai repede cu ţările care vor aceasta, se concentrează pe provocările care vin”.

”Această Europă este cea care, pornind de la zona euro, redă forţa economiei, pune capăt austerităţii oarbe, creează un cadru pentru finanţe odată cu supervizarea băncilor, face din marea sa piaţă un atu în globalizare şi-şi apără moneda împotriva unor acţiuni iraţionale”, a adăugat şeful statului francez.

”Franţa vrea mai mult decât progresul Europei, ea doreşte ‘Europa progresului”’, a conchis preşedintele francez.

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Viitoarea adversară a FCSB-ului îl vrea pe Robert Lewandowski!
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele actor a murit după o carieră de peste patru decenii. Era special pentru toată lumea
Playtech.ro
Cu câte kilograme de carne rămâi dintr-un porc de 100, 120 sau 150 kg. Ce cantitate ajunge efectiv în congelatorul tău
Adevarul
Confuzie la Washington și în Europa: Disputa privind adevărata origine a planului de pace pentru Ucraina declanșează o ruptură politică
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Primul tren suspendat din România. Ce oraş ar putea să aibă monorail
kanald.ro
Ioana este infirmiera care și-a pierdut viața într-un spital din Teleorman! Femeia a suferit un AVC imediat ce a încheiat tura de noapte: ,,A fost amenințată”
iamsport.ro
Fiul Luminiței Anghel își DISTRUGE părinții, după ce a ajuns să ceară bani pe TikTok: ”Copiii nu îți datorează nimic, nu au ales ei să se nască!”
MediaFlux
Europenii propun modificări la planul SUA pentru Ucraina! Limită maximă mai mare a armatei și pact de securitate de tip NATO DOCUMENT
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume