Mircea Diaconu, despre o candidatură la prezidenţiale: Trebuie să-ţi vezi lungul nasului

Candidatul independent la alegerile europarlamentare Mircea Diaconu consideră că o candidatură la preşedinţia României necesită forţe importante care să susţină un demers de acest tip şi că, de asemenea, 'trebuie să-ţi vezi lungul nasului întotdeauna'.
Romania TV
09 mai 2014, 11:07
Mircea Diaconu, despre o candidatură la prezidenţiale: Trebuie să-ţi vezi lungul nasului

Aflat vineri la Alba Iulia, Mircea Diaconu a fost întrebat dacă l-ar tenta, vreodată, o candidatură la prezidenţiale.

‘Ştiţi ce, trebuie să-ţi vezi lungul nasului întotdeauna. Eu am nasul destul de mare, de aia şi tot intru în tot felul de belele. Dar nu de acum, de multă vreme. La 19 ani am avut prima dată ocazia să ‘vizitez vestitul locaş de cultură’ care se numea Direcţia Generală de Anchete Penale, Calea Rahovei, 37-39. La 19 ani am vizitat-o prima dată şi am dat cu subsemnatul acolo. Deci, am o istorie veche de nas lung’, a declarat Mircea Diaconu, citat de Agerpres.

Diaconu a subliniat însă că o candidatură la prezidenţiale este altceva.

‘Însă, acela e un alt subiect. (…). Acolo chiar nu se poate discuta, măcar, fără să existe forţe importante care să susţină un demers de tipul ăsta. Eu sunt chiar un om, şi atât, sprijinit de nişte oameni, şi atât, şi cu asta basta’, a spus Mircea Diaconu.

Candidatul independent la alegerile europarlamentare Mircea Diaconu s-a întâlnit vineri cu un grup de susţinători din Alba Iulia, unul dintre oraşele pe care le va străbate, timp de 22 de zile, în campania electorală.

Mircea Diaconu a explicat şi cum a ajuns să circule cu un ARO în acest turneu electoral, vehicul despre care a spus că a ajuns un ‘personaj’, fiind recunoscut de ceilalţi participanţi la trafic.

‘E maşina mea. Şi m-am uitat prin curte, dacă tot e vorba de ales, şi am zis care e maşina mea cu care pot să plec. Maşina mea de zi cu zi e ea. Mai am încă o maşină, care e o maşină de epocă, ce arată cam tot în genul ăsta, e un Citroen Mehari, care e unică în România şi pe care eu o am de 35 de ani, ea având 45 de ani. Nu am îndrăznit chiar cu ea, este un pic mai veche, mai bătrână’, a mărturisit Mircea Diaconu.

El a povestit că, în ultimele zile, i s-a întâmplat ca, aflat în trafic, să i se facă semne cu farurile de către ceilalţi şoferi care recunosc maşina ARO.

‘Maşina asta a devenit personaj. Mi se întâmplă că maşinile din faţă fac semne cu farurile şi atunci zic, aoleu, e radar, încetinesc şi târziu mi-am dat seama că, de cele mai multe ori, îmi fac semne la maşină, nu la radar. Maşina e recunoscută în trafic, aşa, pur şi simplu, ca maşină, ca personaj. E plăcut. Tot ce mi se întâmplă e chiar plăcut’, a spus Mircea Diaconu.

Chiar dacă a avut o mică problemă la toba maşinii, care are ‘un zgomot în plus’, Mircea Diaconu este convins că va reuşi ca, în 23 mai, după ce va străbate 5.500 de kilometri, să ajungă din nou în Piaţa Victoriei, de unde a plecat, şi să închidă astfel cercul.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Ionuț Radu, cerut afară din poarta naționalei! „Popescu merita să fie titular!”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Ce venit trebuie să ai pentru a primi bani de la stat și când se depune cererea
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Prunea a răbufnit: ”M-ați înnebunit cu Ianis Stoica! Hagi face foarte bine că ia jucătorii pe care îi știe, Marius Corbu în locul cui să joace?”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte