Udrea despre o eventuală fuziune PDL-PMP: Trebuie să ne unim în jurul unor principii, nu al unor oameni

Deputatul Elena Udrea a declarat luni că îi este foarte greu să spună dacă în acest moment se mai poate vorbi de o posibilă fuziune PMP - PDL, dar a adăugat că trebuie să existe proiecte menite să unească, şi nu persoane, transmite Agerpres.
Romania TV
12 mai 2014, 14:10
Udrea despre o eventuală fuziune PDL-PMP: Trebuie să ne unim în jurul unor principii, nu al unor oameni

„Mi-e greu să spun dacă poate să fie o fuziune. Cert este că în acest moment PMP demonstrează că este un proiect politic viabil. Evident că nu mai poate fi vorba de condiţiile pe care le-ar fi acceptat partidul în octombrie 2012. PMP are 80% oameni noi. Trebuie să ne unim în jurul unor principii, şi nu în jurul unor persoane. Este evident că trebuie să avem proiecte care să ne unească şi nu persoane, pentru că dacă ajungem la persoane, constatăm că suntem dezbinaţi”, a susţinut Udrea la o conferinţă de presă a PMP.

Elena Udrea a adăugat că Vasile Blaga este primul care spune că nu acceptă un proiect comun cu Mişcarea Populară. „Noi nu spunem nu. Aşa cum nu spunem ‘ori unitatea dreptei în jurul Mişcării Populare, ori nimic’, aşa cum fac alte partide, nici aici nu spunem ‘cu unul sau cu altul’. Noi spunem doar că trebuie continuată viziunea lui Traian Băsescu pentru modernizarea României, lupta pentru independenţa Justiţiei, lupta împotriva baronizării ţării”, a spus Udrea.

Deputata a susţinut că există o strategie a PDL, a lui Vasile Blaga şi a câtorva persoane din jurul său de a ataca Mişcarea Populară şi pe ea, personal. „Nu le-am răspuns, nu ei sunt cei cu care ne luptăm, ci PSD. Îi spunem domnului Blaga că se luptă cu Victor Ponta şi cu PSD, nu cu mine şi cu PMP. Nu poţi încontinuu să te prefaci că mistifici adevărul şi pe urmă să ai pretenţia ca ceilalţi să nu te corecteze, să nu tragă vălul”, a afirmat ea.

Udrea a opinat că, sub conducerea lui Vasile Blaga, PDL a ales un drum în conflict cu preşedintele României.

„Eu am militat nu numai pentru fuziunea PDL cu PMP, spunându-le clar că dacă nu se întâmplă această fuziune eu voi pleca din PDL. Nu pot să stau într-un partid care este împotriva lui Traian Băsescu, aşa cum nu pot sta cei care vor pleca cu mine. Sunt mulţi cei care sunt alături de preşedinte în PDL. Nu vă uitaţi că nu au plecat primari, nu au plecat că nu pot, dar ştiţi bine cât de mulţi sunt cei care sunt în continuare alături de preşedinte şi sunt în PDL, sunt oameni care aşteaptă europarlamentarele pentru a vedea un proiect comun PDL-PMP pentru prezidenţiale şi care doresc să fie pe mai departe alături de preşedinte. Eu cred că dacă PDL nu-şi atinge obiectivul pe care domnul Vasile Blaga şi l-a fixat, de 20%, trebuie să schimbe leadershipul, trebuie să schimbe conducerea”, a mai declarat Elena Udrea.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă face furori cu ipostazele în care se pozează. Cum îi înnebunește pe bărbați
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Este obligatoriu pentru românii care locuiesc la ultimul etaj. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cât câștigă un farmacist la Farmacia Tei în 2026. Rețeaua se extinde și caută personal
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Peste Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Emeric Ienei! Medicul Generației de Aur a numit cel mai bun selecționer al României!: ”L-aș pune în vârful piramidei”
MediaFlux
Biblia și ”Planul Divin”, secretele lui Donald Trump. Nouă ore de rugăciuni pentru strategia militară a SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi