Antonescu: Schimbarea Avocatului Poporului în 2012, acoperită legal, dar nu în spirit democratic

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că schimbarea Avocatului Poporului în 2012, în preajma suspendării preşedintelui Traian Băsescu, a fost "acoperită legal", dar "pe fond" nu a fost o acţiune în spirit democratic, transmite Agerpres.
Romania TV
19 mai 2014, 09:33
Antonescu: Schimbarea Avocatului Poporului în 2012, acoperită legal, dar nu în spirit democratic

„Schimbarea Avocatului Poporului, ea era acoperită legal, dar pe fond ea nu era în spirit democratic. Nu e mai puţin adevărat că asemenea forţări ale literei regulamentelor aveau precedent. Vă rog să vă aduceţi aminte luptele aproape fizice care au avut loc într-o seară în vremea majorităţii PDL pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională. Vă rog să vă aduceţi aminte aventurile Robertei Anastase pe la numărători”, a afirmat Antonescu, la B1 TV.

El a susţinut că schimbarea Avocatului Poporului a fost un pas greşit. „Un pas, după părerea mea, greşit, dar nu în sensul unei lovituri de stat”, a adăugat liderul liberal.

De asemenea, Crin Antonescu a caracterizat ca fiind „regretabile” propriile declaraţii din 2012 în care a criticat judecătorii Curţii Constituţionale după ce aceştia au decis invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui.

„Nu era o declaraţie potrivită, dar astfel de declaraţii nu au influenţat cu nimic activitatea judecătorilor Curţii Constituţionale. Declaraţia e regretabilă în sensul că în general în viaţa politică şi în momente extrem de importante nu ai voie să cedezi emoţiilor sau frustrărilor. Oameni suntem toţi, judecătorii Curţii sau destui dintre ei au făcut multe isprăvi, inclusiv cu acel prilej, dar asta nu justifică…”, a spus preşedintele PNL.

Pe 3 iulie 2012, Gheorghe Iancu a fost revocat din funcţia de Avocat al Poporului în şedinţă comună a Camerelor Parlamentului. Acesta a fost unul dintre paşii făcuţi de noua putere a USL în tentativa eşuată de demitere a preşedintelui României, Traian Băsescu, în vara acelui an. În locul său a fost numit Valer Dorneanu.

Ulterior, PDL a contestat la Curtea Constituţională revocarea lui Iancu, însă demersul nu a avut succes. „În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins ca inadmisibilă sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului”, se spunea într-un comunicat de presă al CCR din 10 iulie 2012.

 

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat preț de 46 de ani în meciurile România – Turcia. El este românul care i-a pus pe hartă
Capital.ro
Lege la bloc. Documentul care nu trebuie înregistrat în mod legal. Decizia care mai mult complică decât rezolvă
Playtech.ro
Zeci de planete care ar putea găzdui viață extraterestră, potrivit astronomilor: descoperirea care ar putea schimba totul
Adevarul
Războiul din Iran arată limitele puterii americane
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Avertisment privind motorina ieftină: Nu mai este un scenariu credibil. Pragul de 10 lei/litru devine noua bază, spune Dumitru Chisăliță
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj