ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Propunere inedită pentru scrutinul din 25 mai. PRO sau CONTRA?

Comunitatea Uniţi Salvăm nu încurajează boicotul în ziua votului pe 25 mai doar de dragul boicotului, nu înseamnă absenţa spiritului civic şi nici nu este antidemocratică, ci are o listă de revendicări a căror îndeplinire ar duce la creşterea participării politice, prin modificarea legii electorale, a partidelor politice şi a finanţării politice, potrivit adevarul.ro. Este o formă democratică de presiune exercitată asupra clasei politicile pentru mai multă democraţie, mai multă participare cetăţeanească, mai multă deliberare.
Romania TV
19 mai 2014, 14:40
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Propunere inedită pentru scrutinul din 25 mai. PRO sau CONTRA?

Una dintre revendicări este introducerea pe toate buletinele de vot, indiferent de tipul alegerilor, a casetei „Niciunul dintre cei menţionaţi”. Reforma clasei politice nu se poate produce decât prin intrarea unor noi actori în câmpul politic.

Comunicatul comunităţii Uniţi Salvăm:

Relaţiile dintre cetăţeni şi clasa politică se află într-o stare de deteriorare fără precedent. Lipsa de încredere în instituţiile democratice, în special în Parlament şi partidele politice, ca şi în corectitudinea procesului electoral, se află la o cotă care pune sub semnul întrebării viabilitatea regimului democratic din România. Pe 25 mai, ora 17, ne dăm votul în pieţele principale ale marilor oraşe!

Am ajuns în această situaţie din cauza felului în care partidele au înţeles să facă politică. Ȋn loc să implementeze reformele interne necesare, au crescut progresiv obstacolele în calea participării civice a cetăţenilor şi a capacităţii lor de a se constitui în actori politici. Democraţia presupune participare şi contestare. Nemulţumirea generalizată, punctată de mişcări de stradă din ce în ce mai dese şi puternice, indică faptul că societatea nu mai are răbdare, că indivizii nu mai vor să ducă în spate un sistem politic măsluit, corupt şi meschin. Mişcările sociale din 2012 şi 2013 au arătat căcetăţenii doresc un proces politic integru şi cu participare reală, ca într-o democraţie demnă de acest nume.

În semn de protest faţă de impunerea a numeroase obstacole în calea participării cetăţenilor la viaţa politică şi menţinerea unor practici politice şi electorale corupte, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European declanşăm Greva Cetăţenească.

Greva Cetăţenească presupune delegitimarea acestui simulacru democratic prin neprezentarea la vot sau anularea votului. Deja milioane de cetăţeni aleg să nu mai participe la o farsă cu ambalaj electoral care e departe de principiile democraţiei şi justiţiei. Acest gest nu urmăreşte să schimbe raportul de forţe între partidele existente. Este un gest de protest prin care solicităm o serie de schimbări necesare şi urgente ale cadrului legislativ şi instituţional. Manifestarea este perfect consonantă cu principiile democratice înscrise în tratatele europene şi ȋn Constituţia României. Vrem o Europă unită şi democratică. Politica românească, ȋn starea actuală, este anti-europeană şi anti-democratică.

Indiferent că merg sau nu la urne, chemăm toţi cetăţenii să iasă în stradă pe 25 mai şi să se alăture grevei pe care am declanşat-o. Pentru ca împreună, tot mai mulţi şi mai implicaţi în bunăstarea societăţii în care trăim, să construim o democraţie a participării şi deliberării. Pe 25 mai, noi votăm în stradă! Comunitatea Uniţi Salvăm

Solicitări

1. Reducerea la 3.000 a numărului de semnături de susţinere necesare pentru ȋnregistrarea unui partid politic şi reducerea numărului de judeţe din care sunt obţinute semnăturile de la 18 la 5 (Legea 14/2003, Art. 13, alin. 3).

2. Eliminarea procedurii de actualizare ȋn ani pre-electorali a listelor de membri şi a listelor de susţinători – 25.000 ȋn forma actuală (Legea 14/2003, Art. 27).

3. Reducerea numărului de semnături de susţinere necesare ȋnregistrării candidaturilor după cum urmează:

1) Alegerile pentru Parlamentul European (Legea 33/2007): pentru partidele politice (Art. 16, alin. 4), de la 200.000 la 20.000 şi pentru candidaţii independenţi (Art.17, alin. 1), de la 100.000 la 10.000.

2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat (Legea 35/2008): pentru candidaţii independenţi, scăderea numărului de semnături de susţinere de la minim 4% la 0,5% din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot ȋnscrişi pe listelele de vot permanente din circumscripţia ȋn care se candidează, dar nu mai puţin de 1.000 pentru Camera Deputaţilor şi respectiv 2.000 pentru Senat (Art. 30, alin. 1).

3) Alegerile locale (Legea 67/2004): pentru candidaţii independenţi la funcţia de consilier local, primar, consilier judeţean şi preşedinte al consiliului judeţean de la minim 2% la minim 0,3% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia respectivă (Art. 48, alin. 1-3). Alegerile prezidenţiale (Legea 370/2004): pentru persoanele susţinute de partide/alianţe politice şi candidaţi independenţi, scăderea numărului de semnături necesare de la 200.000 la 20.000 ȋn primul caz şi 10.000 ȋn al doilea (Art. 4, alin. 3).

4) Introducerea pe toate buletinele de vot, indiferent de tipul alegerilor, a casetei„Niciunul dintre cei menţionaţi”. 5) Reducerea cuantumului depozitului pentru fiecare candidat la alegerile parlamentare de la 5 salarii minime brute pe ţară la unul singur (Legea 35/ Art. 29, alin.

6) Finanţarea tuturor partidelor cu subvenţii de la bugetul de stat proporţional cu numărul de voturi obţinute la toate tipurile de alegeri – locale, parlamentare, prezidenţiale şi europene (Legea 334/2004).

Recomandări

Pe lângă solicitările de mai sus, pe care le considerăm obligatorii şi urgente, facem şi următoarele recomandări în scopul creşterii calităţii procesului politic: Scăderea pragului electoral la 3% (pentru a facilita intrarea în Parlament a unor partide noi);

Instituirea sistemului de vot în două tururi pentru primari şi preşedinţii de Consilii Judeţene (pentru a limita concentrarea puterii la nivel local); Introducerea listelor deschise care permit ordonarea candidaţilor ȋn funcţie de preferinţele alegătorului (pentru creşterea interesului cetăţenilor faţă de alegerile europarlamentare);

Introducerea unui sistem electronic de strângere a semnăturilor de susţinere şi, respectiv, verificarea obligatorie şi completă ale acestora (pentru reducerea fraudelor). Introducerea votului prin corespondenţă şi/sau electronic (pentru facilitarea accesului la vot a numeroşilor cetăţeni români cu domiciliul ȋn străinătate).

Greva Cetăţenească este primul pas pentru schimbarea legilor electorale şi a celor care privesc organizarea şi finanţarea partidelor.

Refuzăm să votăm nu fiindcă dispreţuim instituţia votului, ci pentru ca în următorii ani să avem cu cine vota în cadrul unor alegeri corecte, libere şi pluraliste  

#unitisalvam#grevacetateneasca #25mai fb.com/unitisalvam [email protected]

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Proiectul gigant care putea revoluționa fotbalul românesc. Cum trebuia să arate arena Cotroceni și cine s-a opus
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Amenzi pentru folosirea petardelor de sărbători. Ce rişti dacă nu ţii cont de lege
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet