EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: La sfârşitul lunii încep probele pentru elevii claselor a IV-a

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: La sfârşitul acestei luni, elevii de clasa a IV-a încep examenele de Evaluare Naţională. Din iunie, vor trece prin testări şi cei din clasele a II-a şi a VI-a. Primii care intră în "febra" probelor de limba română şi matematică, sunt elevii claselor a IV-a, din 28 mai. Din 2 iunie vine rândul elevilor de clasa a II-a să treacă prin primele evaluări, însă calificativele nu vor fi trecute în catalog. În perioada 5-6 iunie, testări vor susţine şi elevii de clasa a VI-a. Evaluările trebuiau să fie susţinute începând cu data de 6 mai, dar au fost amânate cu aproape o lună.
Iulian Tudor
20 mai 2014, 12:17
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: La sfârşitul lunii încep probele pentru elevii claselor a IV-a

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: Evaluările au fost mutate cu aproape o lună pentru ca elevii să aibă timp să se familiarizeze cu aceste teste, pentru că sunt pe model internaţional, scrie alba24.ro.

Evaluările care se fac în premieră anul acesta la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor derula între 28 şi 30 mai pentru elevii de clasa a IV-a, între 2 şi 4 iunie pentru cei din clasa a II-a şi în 5 – 6 iunie pentru elevii de a VI-a.

Citeşte şi Evaluările Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, AMÂNATE. Vezi NOUL CALENDAR AL EXAMENELOR

CALENDARUL stabilit de Ministerul Educaţiei este următorul:

CLASA a IV-a

– 28 mai 2014: – Limba Română

– 29 mai 2014: – Matematică

– 30 mai 2014: – Limba maternă

CLASA a II-a

– 2 iunie 2014: Limba română – scris, citit

– 3 iunie 2014:  Limba maternă – scris, citit

– 4 iunie 2014: Matematică

Citeşte şi EVALUARE NAŢIONALĂ 2014, BACALAUREAT 2014: Anunţ important EDU.RO

CLASA a VI-a

– 5 iunie 2014: Limbă şi comunicare

– 6 iunie 2014: Matematică şi Ştiinţe ale naturii.

Ce presupun testele de evaluare a competenţelor

Timpul alocat pentru fiecare probă diferă de la o clasă la alta, fiind de 25 de minute la clasa a II-a şi de o oră la clasele a IV-a şi a VI-a.

Evaluările urmăresc să identifice evoluţia de ansamblu a elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a oferi date substanţiale care vor permite o analiză a sistemului de învăţământ preuniversitar. Evaluarea se desfăşoară în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ.

Citeşte şi BACALAUREAT 2014. Veste BUNĂ pentru elevi. Vezi ce spune ministrul despre SUBIECTELE de la BAC

„Testele se vor da în sălile de clasă în care învaţă elevii. Nu vor fi camere video, elevii fiind supravegheaţi la clasa a II-a şi la a IV-a de învăţătoare şi un cadru didactic din unitatea de învăţământ, iar la a VI-a de două cadre didactice din unitatea de învăţământ”, a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Calificativele obţinute de către elevi la evaluare nu vor fi trecute în catalog, a mai spus acesta.

„Rezultatele individuale nu se afişează şi nu se comunică public. Acestea vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate. Rezultate din unităţile de învăţământ eşantionate vor fi utilizate în vederea întocmirii raportului naţional privind diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar”, a mai arătat ministrul.

Subiectele pentru evaluare sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), ţinând seama de următoarele cerinţe: să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu şi să aibă un nivel mediu de dificultate.

Testele au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale (tip IEA – PIRLS, pentru clasa a II-a, tip IEA – TIMSS, pentru clasa a IV-a, tip PISA, pentru clasa a VI-a).

Examenele propriu zise de Evaluare Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a încep în 23 iunie. Ordinul privind organizarea evaluării naționale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul școlar 2013-2014 prevede că exemenele vor începe cu proba scrisă la Limba si literatura română, iar pe 1 iulie vor fi afișate rezultatele finale. Examenul va fi supravegheat video și în 2014, iar camerele vor fi instalate și în sălile în care se descarcă subiectele, precum și în sălile în care se evaluează lucrările scrise.

Calendarul Evaluării Naţionale 2014, clasa a VIII-a

Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a: 13 iunie

Înscrierea la Evaluarea Naţională: 16 – 18 iunie

Limba si literatura română – proba scrisă: 23 iunie

Limba și literatura maternă – proba scrisă: 24 iunie

Matematică – proba scrisă: 25 iunie

Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00): 27 iunie

Depunerea contestațiilor (orele 16.00 – 20.00): 27 iunie

Rezolvarea contestațiilor: 28 iunie – 30 iunie

Afișarea rezultatelor finale după contestaţii: 1 iulie

Calendarul Evaluării Naţionale 2014

Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a: 13 iunie

Înscrierea la Evaluarea Naţională: 16 – 18 iunie

Limba si literatura română – proba scrisă: 23 iunie

Limba și literatura maternă – proba scrisă: 24 iunie

Matematică – proba scrisă: 25 iunie

Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00): 27 iunie

Depunerea contestațiilor (orele 16.00 – 20.00): 27 iunie

Rezolvarea contestațiilor: 28 iunie – 30 iunie

Afișarea rezultatelor finale după contestaţii: 1 iulie

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?