UE vrea să afle cât de VULNERABILE sunt statele membre la ÎNTRERUPEREA livrărilor de GAZE NATURALE

Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să organizeze, până la finele acestui an, teste de stres pentru a stabili cât de vulnerabile sunt în eventualitatea în care criza din Ucraina va conduce la o întrerupere gravă a aprovizionării cu gaze naturale, se arată într-un document elaborat de Comisia Europeană.
Romania TV
20 mai 2014, 16:45
UE vrea să afle cât de VULNERABILE sunt statele membre la ÎNTRERUPEREA livrărilor de GAZE NATURALE

La începutul acestui an, liderii europeni au cerut Executivului comunitar să elaboreze o listă de măsuri pe termen scurt şi mediu, după ce anexarea Crimeei de către Rusia a dat naştere la îngrijorări cu privire la posibilitatea întreruperii aprovizionării cu gaze naturale a Europei, informează Agerpres.

Potrivit documentului consultat de Reuters, Comisia Europeană cere statelor membre ca până la iarnă să deruleze teste de stres pentru a stabili modul în care se va comporta sistemul energetic european în cazul riscurilor de întreruperi în aprovizionare, să dezvolte mecanisme de rezervă de exemplu prin creşterea stocurilor de gaze şi indentificarea de modalităţi pe termen scurt prin care poate fi redusă cererea.

În plus, Executivul comunitar vrea ca şi celelalte mari state furnizoare să-şi crească producţia de energie şi totodată ca resursele globale de gaze, de genul gaze naturale lichefiate, să fie redirecţionate către Europa. De asemenea, pe termen scurt, Comisia sugerează punerea la comun a stocurilor energetice pentru a crea o capacitate comună de rezervă.

Citeşte şi ROMÂNIA şi alte şase ţări discută despre CORIDORUL SUDIC ENERGETIC

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Turcii, ironizați pe internet înaintea meciului cu România! Detaliul care a stârnit reacții din partea microbiștilor
Capital.ro
Costuri obligatorii pentru proprietari la bloc. Legea te face dator chiar dacă nu locuiești acolo. Toată lumea plătește
Playtech.ro
Pot fi folosite mesajele de pe WhatsApp, Instagram sau Facebook în instanţă ca probă? Explicaţia clară a avocaţilor
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj