Dunărea a depăşit cu 12 centimetri cota de inundaţii

Cotele apelor Dunării au ajuns, joi, la 652 de centimetri, cu 12 centimetri peste cota de inundaţii şi un debit de 12.570 de metri cubi pe secundă. Judeţul Giurgiu se află sub cod portocaliu de creştere a nivelului şi debitului fluviului, digurile adiacente fiind în faza unu de apărare.
Iulian Tudor
22 mai 2014, 09:15
Dunărea a depăşit cu 12 centimetri cota de inundaţii

„Dunărea a ajuns astăzi la 652 centimetri, cu 12 centimetri peste cota de inundaţii de 640 de centimetri, iar prognoza specialiştilor este că vom ajunge la Giurgiu la o cotă apropiată de 670 de centimetri„, a declarat, joi, şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu, Dragoş Stoica.

El a spus că în această situaţie se menţine codul portocaliu, în nouă localităţi riverane Dunării a fost instituit serviciul de permanenţă la primării, iar în zonele de dig a fost luată măsura interzicerii păşunatului şi pescuitului pentru prevenirea oricăror situaţii neprevăzute.

La Gostinu monitorizarea se face în permanenţă deoarece Dunărea este mai aproape de dig, dar nu au fost semnalate breşe în acesta, iar în municipiul Giurgiu, în zona Malu Roşu, unde ar fi trebuit să fie construit un cartier rezidenţial şi cota este mai aproape de Dunăre, autorităţile au mai înălţat malul cu pământ cu ajutorul unui buldoexcavator.

CITEŞTE ŞI: Cele mai păguboase inundaţii din ultimul secol: Serbia, Bosnia, Croaţia, în pragul dezastrului economic

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Victor Angelescu, reacție oficială: „Nu s-a discutat cu Dan Șucu despre trecutul, prezentul sau viitorul lui Daniel Pancu la Rapid!”. S-a hotărât soarta lui Andrei Șucu. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT