Sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo distrus de foc, după un număr dedicat Tunisiei

Săptămânalul satiric Charlie Hebdo tocmai scosese un număr dedicat special alegerilor din Tunisia, câştigate de către islamişti,  denumit Charia Hebdo (şaria este legea islamică), iar redactorul şef trecut în caseta de redacţie a fost profetul Mohamed.
Romania TV
02 nov. 2011, 08:47
Sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo distrus de foc, după un număr dedicat Tunisiei

Redacţia publicaţiei satirice franceze Charlie Hebdo, care publică miercuri un număr special după alegerile din Tunisia, a fost distrusă în noaptea de marţi spre miercuri la Paris de un incendiu pus de o mână criminală, au anunţat surse din cadrul poliţiei. Potrivit acestora, la originea incendiului s-ar fi aflat un cocteil molotov, transmite AFP, citată de Agerpres.

Săptămânalul, rebotezat pentru această ocazie ‘Charia Hebdo’, a decis să-l facă ‘redactor-şef’ al numărului de miercuri pe… profetul Mahomed, pentru a ‘sărbători victoria’ partidului islamist Ennahda în Tunisia.

Incendiul s-a declanşat în jurul orei 01.00 dimineaţa, dar în prezent a fost stins şi nu s-au înregistrat răniţi, au menţionat sursele poliţieneşti.

Acestea au mai spus că a fost lansată o anchetă pentru a stabili exact circumstanţele în care a izbucnit incendiul, dar că deocamdată nu au avut loc arestări.

Directorul publicaţiei, caricaturistul Charb, a declarat pentru AFP că ‘totul este distrus’. Potrivit medicului şi cronicarului Patrick Pelloux, cocteilul molotov a fost aruncat în vitrină şi a dus la aprinderea sistemului informatic.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Bomba momentului în televiziune! Diana Bart semnează cu Antena Stars?!? Cum a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro
Fanatik.ro
Țara unde fostul fotbalist din SuperLigă își deschide afacerea cu care dă o importantă lovitură financiară. Locația se află într-una dintre cele mai frumoase zone din lume
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Amenzi de 30.000 de lei pentru persoanele fizice: Vom monta camere
Playtech.ro
Toate măsurile fiscale pentru 2026. Pentru ce vor plăti românii impozite mai mari şi taxe de anul viitor
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Un bărbat din Capitală a ajuns să fie operat de urgență, după ce a fost înjunghiat de vecinul său băut
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Impozit locuință de la 1 ianuarie 2026. Cum cresc taxele la apartamente și case CALCULE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu