GIGI BECALI vede FINALA Cupei României alături de finul Borcea şi vărul Victor

Victor Becali şi Cristian Borcea au fost transferaţi de la Penitenciarul Slobozia la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, după ce judecătorii le-au schimbat regimul de detenţie de la închis la semideschis.
Daniel Spătaru
23 mai 2014, 08:59
GIGI BECALI vede FINALA Cupei României alături de finul Borcea şi vărul Victor

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan, a confirmat că Victor Becali şi Cristi Borcea au fost transferaţi la începutul săptămânii în curs, precizând totodată că „regimul semideschis de detenţie se referă în general la libertatea de mişcare atât în unitatea de detenţie cât şi în exterior, persoanele private de libertate aflându-se mereu sub pază„.

Despre GIGI BECALI, reprezentantul penitenciarului a spus că acesta nu mai are voie să lucreze la academia de fotbal a lui Gheorghe Hagi pentru că se află în perioada de cercetare disciplinară, în urma comportamentului său din ziua în care a fost eliberat.

Pe 12 mai, magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis contestaţiile lui Cristian Borcea şi Victor Becali formulate împotriva măsurii de a executare a pedepsei cu închisoarea în regim închis, judecătorii stabilind un regim semideschis de detenţie pentru fiecare dintre cei doi oameni de afaceri condamnaţi în dosarul transferurilor din fotbal.

Citeşte şi Cristi Borcea şi fraţii Becali sunt STĂPÂNII Puşcăriei Slobozia. Restul deţinuţilor sunt în pragul revoltei

Victor Becali are de executat o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni de închisoare, iar Cristi Borcea de 6 ani şi 4 luni.

La începutul lunii martie, Cristian Borcea şi fraţii Victor şi Ioan Becali au fost condamnaţi la închisoare în dosarul transferurilor din fotbal şi încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, unitate unde regimul de detenţie este semideschis şi deschis. Cei trei îşi făcuseră în actele de identitate mutaţii pe Constanţa. După o perioadă de carantină, o comisie a penitenciarului din judeţul Constanţa hotărâse ca aceştia să efectueze pedepsele în regim închis de detenţie şi, conform hotărârii conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, aceştia au fost transferaţi la Penitenciarul Slobozia.

Citeşte şi Musafir BOMBĂ pentru Cristi Borcea la PUŞCĂRIE. Uite cine L-A VIZITAT la Poarta Albă

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Nicușor Dan, decizia care bagă sportul în alertă. Nu mai vrea ca primăriile să dea bani cluburilor private de fotbal! A blocat legea finanțărilor de un milion de euro pe an
Capital.ro
Tinerii, în atenția Parlamentului European: finanțare pentru locuri de muncă și stagii plătite
Playtech.ro
Curent mai scump din această toamnă. Cât vom plăti în plus pentru 100 sau 300 kWh consumați
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit estetician a fost împușcat mortal în cabinetul său din Marbella. Atacatorul este încă în libertate
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte