Raportul privind progresele României în domeniul justiţiei, prezentat miercuri de CE

Zi importantă pentru ţara noastră. Comisia Europeană prezintă miercuri raportul privind progresele României şi Bulgariei în domeniul justiţiei. Documentul va lăuda, pentru prima dată, activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Romania TV
08 feb. 2012, 06:27
Raportul privind progresele României în domeniul justiţiei, prezentat miercuri de CE

Potrivit actului, instituţia a luat o serie de măsuri importante care au accelerat procesele de corupţie la nivel înalt. De asemenea, documentul salută elaborarea unui proiect de lege privind confiscarea averilor ilicite. Aprobarea acestei legi de către parlament ar fi considerată la Bruxelles un semnal pozitiv.

La capitolul minusuri, raportul aminteşte câteva cazuri de parlamentari care şi-au păstrat funcţiile, deşi au fost condamnaţi în justiţie.

Potrivit unor oficiali UE, raportul pentru România poate fi considerat, în general, unul pozitiv. Evaluarea Bulgariei, e însă preponderent negativă. Acest fapt ar putea afecta şansele ambelor ţări de a adera la spaţiul Schengen.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România