ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2014: De ce e bine să te atingi cu leuştean. Superstiţii de INALTARE

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2014, sărbătorită joi, la 40 de zile după Paşti, este şi ziua Eroilor în Biserica Ortodoxă Română şi un prilej de pomenire a morţilor, de această sărbătoare fiind legate şi mai multe superstiţii şi obiceiuri populare.
Filip Stan
28 mai 2014, 14:28
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2014: De ce e bine să te atingi cu leuştean. Superstiţii de INALTARE

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2014. Creştinii ortodocşi vor sărbători, joi, ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Potrivit cărţii biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt la ei, prevestind astfel Rusaliile, când Sfântul Duh s-a pogorât asupra apostolilor, înzestrându-i cu cunoaşterea limbilor străine, pentru a propovădui cuvântul Domnului. Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile de la Paşti, numai duminica.

Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Imperiul Roman de Răsărit, cât şi în cel de Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Leuşteanul nu este util doar în ciorbe. Adevăratele beneficii ale acestei plante

Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos. Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate ale BOR sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a Eroilor. Astfel, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele acestora din ţară şi din străinătate.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2014, ISPASUL sau Paştele Cailor

Ispasul mai este numit şi Paştele Cailor, după o legendă populară, conform căreia, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca aceste animale să nu fie sătule decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.

La sat, în această zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioşii în câmp pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Oamenii se ating cu leuştean, pe care îl pun şi la ferestre, ca să fie feriţi de rele şi de boli. Vitele sunt bătute şi ele cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2014: Practici legate de cultul morţilor

În această zi, abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor, deoarece se crede din timpuri străvechi că sufletele morţilor se ospătează acum, în zborul lor către cer. De asemenea, se crede că, în drumul către cer, sufletele morţilor se pot rătăci şi rămâne pe pământ, transformându-se în strigoi ce provoacă neajunsuri oamenilor şi animalelor.

De aceea, în ziua de Ispas se practică şi astazi, în anumite zone, ritualuri magice de apărare: sunt culese şi sfinţite plante despre care se crede că au putere împotriva duhurilor rele (leuştean, alun, paltin), oamenii şi animalele se ating cu ramuri de leuştean, se buciumă la răspântia drumurilor şi pe dealuri, femeile şi fetele se încing peste brâu cu ramuri de leuştean, se fac pomeni pentru morţi, dar şi descântece.

Se crede că cine moare de la Paşti până la Ispas ajunge în Rai.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
Loredana Chivu și-a schimbat look-ul! Ce alegere îndrăzneață a făcut: "Nu se aștepta nimeni..." | VIDEO​
Fanatik.ro
Ce afaceri are cel mai nou deputat PSD ajuns în Parlament. Contracte de milioane de lei cu statul pentru Vasilică Priceputu
Capital.ro
Carte de identitate electronică. Documentul se dezactivează automat. Codurile pe care românii nu le pot greși
Playtech.ro
Minivacanţă de sărbători: câte zile libere vor avea românii de Crăciun şi începutul anului 2026
Adevarul
Descoperire ADN: Hitler ar fi avut Sindromul Kallmann. Ce este și cum afectează dezvoltarea sexuală
wowbiz.ro
SE ÎNTÂMPLĂ ACUM cu Dr. Flavia Groșan. Este adevărat. Medicii au confirmat, în urmă cu puțin timp
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Ies la lumină detalii surprinzătoare despre deflagrația de la blocul din Balș. Majoritatea locatarilor foloseau butelii, chiar dacă erau racordați la rețeaua de gaz
iamsport.ro
Alex Dobre, mesaj pentru Mircea Lucescu? Golgheterul Rapidului nu a fost convocat pentru ”dubla” cu Bosnia și San Marino
MediaFlux
Sprijin pentru mii de familii din România. Ministerul Muncii anunță că vin banii de la Uniunea Europeană
stirilekanald.ro
„Crema este magistrală, este făcută în laborator” Ancuța Cîrcu răspunde acuzațiilor că ar fi vândut ilegal creme cu mercur: „Sunt femei care nu sunt emancipate”
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume