Evaluările naţionale orientează şcoala românească pe drumul modernizării şi al creşterii performanţei

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Miercuri, 28 mai, odată cu testarea la Limba română a elevilor de clasa a IV-a, au debutat, în premieră, evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Sensul acestor evaluări îl reprezintă, deopotrivă, analizarea corectă a sistemului de învăţământ şi începutul creşterii performanţei şcolii româneşti, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Educaţiei.
Iulian Tudor
29 mai 2014, 13:48
Evaluările naţionale orientează şcoala românească pe drumul modernizării şi al creşterii performanţei

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. În condiţiile în care prima evaluare națională a elevilor, de la intrarea lor în sistemul de învăţământ, se face abia la finalul clasei a VIII-a, introducerea acestor evaluări, prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, oferă un tablou foarte clar legat de nivelul de pregătire al elevilor în diferite momente. Fiind vorba despre o testare la nivel naţional, datele obţinute permit realizarea de diagnoze şi comparaţii mult mai fidele în raport cu cele realizate în urma evaluărilor individuale de la clasă. După aplicarea testelor, vor exista date transversale care vor permite identificarea din timp a problemelor şi corectarea lor particularizată, astfel încât, la finalul clasei a VIII-a, performanțele să se îmbunătăţească.

Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a urmează modelul testelor internaţionale. Ele introduc, de fapt, un sistem de pregătire a elevilor, obişnuindu-i cu examenul de la finalul ciclului gimnazial. Testele aplicate au un grad ridicat de interdisciplinaritate şi nu pun accent pe memorare şi reproducere, ci pe capacitatea elevului de a utiliza şi corela informaţiile pe care le-a acumulat până la un anumit moment. De asemenea, ele orientează şcoala românească pe drumul corect al modernizării şi al adaptării la nevoile societăţii contemporane.

Evaluările nu vor avea ca finalitate o notă în catalog, deoarece nu acesta este scopul lor. Ele oferă profesorilor, elevilor şi părinţilor informaţii concludente despre nivelul de pregătire şi despre ceea ce trebuie îmbunătăţit. La nivel naţional, va exista un raport, similar raportului PISA, cu evaluări pe fiecare competentă, pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ce va sta la baza măsurilor ce vor trebui adoptate în vederea remedierii deficienţelor. Este pentru prima dată când se acţionează în mod riguros, sistematic şi profesionist pentru creşterea performanţei sistemului de educaţie.

Citeşte şi: EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014: Gafa de la testarea de la clasa a IV-a

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România