Trenul care a stat blocat peste 50 de ore la Făurei va ajunge la Galaţi apoi va porni spre Bucureşti

Trenul care a stat blocat 50 de ore la Făurei şi care acum se îndreaptă spre Galaţi va reporni spre Bucureşti, miercuri, la ora 17:00, pe ruta Barboşi - Tecuci - Buzău - Ploieşti, călătorii fiind informaţi despre acest lucru, transmite Mediafax.
Romania TV
08 feb. 2012, 15:39
Trenul care a stat blocat peste 50 de ore la Făurei va ajunge la Galaţi apoi va porni spre Bucureşti

Cornelia Bolina, purtător de cuvânt al CFR Călători, a declarat că trenul care a fost blocat la Făurei a ajuns la Galaţi, de unde călătorii care doresc să ajungă la Bucureşti vor fi preluaţi de o altă garnitură curată care pleacă la ora 17.00 din Gara Galaţi, pe ruta Barboşi – Tecuci – Buzău – Ploieşti – Bucureşti.

„Cei de la CFR ne-au informat că acest tren va ajunge în Galaţi la 16:30 şi că urmează ca apoi să plece din nou spre Bucureşti, de această dată pe altă rută”, a confirmat Adrian Mînza, unul dintre călătorii aflaţi în trenul care a stat blocat 50 de ore în zona Făurei.

Acesta a mai spus că în acest moment trenul se află în mers, în zona Lacu Sărat, în apropiere de Brăila.

Decizia de repornire a trenului către Bucureşti a fost luată în condiţiile în care un alt tren plecat din Galaţi marţi seară, la ora 18:10, pe ruta ocolitoare Barboşi – Tecuci – Buzău – Ploieşti – Bucureşti nu a ajuns încă la Bucureşti şi se află de aproximativ 20 de ore pe drum.

Un tren cu peste 400 de călători, printre care şi nouă jucători ai Oţelul Galaţi, a rămas blocat în nămeţi de câţiva metri înălţime, luni seară, pe un câmp între Făurei şi Buzău, în apropierea localităţii buzoiene C.A. Rosetti. Marţi după-amiază, garnitura a pornit înapoi către Galaţi, punându-se în mişcare în jurul orei 14.30. Marţi seară, garnitura a oprit din nou, la un sfert de oră după ce plecase din Făurei spre Galaţi, în apropiere de Ianca. În cursul nopţii, trenul a fost adus din nou în Gara Făurei, oamenii rămânând în vagoane, unde au primit alimente.

Călătorii au ocupat vagoanele din imediata apropiere a locomotivei pentru că acestea erau încălzite şi astfel au aşteptat venirea dimineţii. Oamenii, care erau blocaţi de peste 50 de ore în tren, au primit totuşi un ajutor din partea autorităţilor brăilene, care au trimis un camion cu alimente, în principal conserve, pâine, apă şi dulciuri.

Unul dintre călători declara telefonic pentru Mediafax că toţi cei aflaţi în trenul blocat sunt într-o situaţie critică.

„Este foarte neplăcut faptul că suntem duşi cu zăhărelul. Ni se spune ba că vine un plug, ba că vine o locomotivă, iar noi suntem blocaţi în acest tren de 50 de ore şi auzim aceleaşi lucruri. Nu ştiu de ce ne tot amăgesc cei de la CFR, nu ştiu ce fac autorităţile, de ce nu ne întinde nimeni o mână de ajutor”, declara Adrian Mînza.

Acesta a mai spus că o intervenţie a autorităţilor putea fi făcută pentru toţi oamenii din tren, atât timp cât s-a găsit o soluţie pentru fotbaliştii echipei Oţelul Galaţi, care au părăsit garnitura la miezul nopţii cu un elicopter pus la dispoziţie de Ioan Niculaie, patronul Clubului Astra Ploieşti.

Miercuri, în jurul orei 13.00, trenul a plecat din Gara Făurei, cu destinaţia Galaţi, dar garnitura înaintează cu dificultate din cauza zăpezii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT