Dan Diaconescu vrea ALIANŢĂ împotriva lui Traian Băsescu şi NEGOCIERI cu PSD pentru alianţe în teritoriu

Dan Diaconescu a declarat, luni, că PP-DD vrea formarea unei alianţei împotriva lui Traian Băsescu în perspectiva prezidenţialelor din această toamnă. DD aşteaptă ca PNL să i se alăture în această "alianţă anti-Băsescu". Pe de altă parte, PP-DD se declară deschis negocierilor cu toate partidele, inclusiv cu PSD, pentru formarea de alianţe în structurile administraţiei locale, unde nu mai există majorităţi ca urmare a ruperii USL.
Romania TV
02 iun. 2014, 11:07
Dan Diaconescu vrea ALIANŢĂ împotriva lui Traian Băsescu şi NEGOCIERI cu PSD pentru alianţe în teritoriu

Dan Diaconescu a invitat liderii celorlalte partide să adere la „Alianţa anti-Băsescu”. „Propun o alianţă tipică, nu prin fuziune sau absorbţie, o alianţă împotriva unui sistem„, a declarat DD. „Îi rog pe ceilalţi oameni care conduc partide, indiferent de orientarea politică să se alieze, să vină alături de mine, să mă asculte şi să facem o alianţă anti-Băsescu (…) Nu cred că ar fi bine pentru România, ca după 10 de ani de preşedinţie a lui Traian Băsescu, acesta să mai fie 5-6 ani preşedinte”, a declarat Diaconescu.

Diaconescu a spus că aşteaptă ca PNL să intre în acest parteneriat, explicând că el vrea „să îi întindă în continuare mâna lui Crin Antonescu”.

DD a mai arătat că parteneriatul pe care îl propune este pentru prezidenţiale. „Am cele mai mari şanse, acum, că sunt singurul candidat la Preşedinţie, când vor apărea şi alţi candidaţi, şansele mele vor mai scădea”, a explicat Dan Diaconescu.

Liderul PPDD speră ca în finala prezidenţială de la toamnă să ajungă doi candidaţi care să nu fie dispuşi să-i acorde lui Traian Băsescu mandatul de prim-ministru.

Pe de altă parte, Diaconescu a spus că PPDD negociază formarea de majorităţi în teritoriu, după ruperea USL, fiind deschis discuţiilor cu toate partidele, inclusiv cu PSD.

„PPDD hotărăşte soarta administraţiei locale, sunt 34 de judeţe unde nu se pot face majorităţi, în acest moment, după ruperea USL, şi PPDD poate stopa jaful făcut de ciocoi. Putem face şi cu unii şi cu alţii din cei pe care îi numesc ciocoi”, a arătat DD.

DD a spus că este dispus să discute în acest sens cu Victor Ponta. Deocamdată, în urma unei discuţii avute de Liviu Neagu, secretarul general al PPDD, cu vicepremierul Liviu Dragnea s-a decis ca PPDD să se alieze în social-democraţii în CJ Teleorman.

Lovitură DURĂ pentru Dan Diaconescu: OTV a intrat în FALIMENT

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT