Sute de maramureşeni sunt suspectaţi că au umblat la contoarele de gaz, ca să plătească mai puţin

Politicieni, oameni de afaceri, patroni de localuri, suspectaţi că au umblat la contoarele de gaze. Autorităţile maramureşene spun că sute de oameni au modificat contoarele, ca să plătească mai puţin.
Romania TV
09 feb. 2012, 09:08
Sute de maramureşeni sunt suspectaţi că au umblat la contoarele de gaz, ca să plătească mai puţin

Pe listă apare numele vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Călin Matei, al parlamentarului Titus Liviu Paşca, precum şi numele altor politicieni şi afacerişti locali.

La Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş au fost depuse până în prezent 153 de sesizări privind modificări aduse aparaturii de măsurare a consumului de gaze naturale.

Metodele alese sunt diferite, dar rezultatul este acelaşi. Toate aparatele înregistrează un consum de gaze mai mic decât cel real. Anchetatorii cred că modificările au fost făcute de specialişti care lucrează sau au lucrat în domeniu şi încearcă să-i identifice.

Conform legii, consumatorii ale căror contoare au fost modificate riscă între şase luni şi patru ani de închisoare. Dacă se dovedeşte infracţiunea de furt de gaz, aceştia riscă până la 12 ani de închisoare.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Legenda Universității Craiova a dat de pământ cu Rapid după 2-2 în Bănie: „Cei mai slabi! Cel mai bun jucător al lor? Arbitrul!”. Video
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Cât costă curățarea și verificarea coșului de fum în 2025. Prețuri actualizate și ce servicii sunt incluse
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Anunț de la poliție pentru toți românii! Ți se anulează certificatul de naștere sau de căsătorie
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai