Patru copii, diagnosticaţi cu scarlatină la o şcoală din Bacău

Patru copii de la şcoala gimnazială din comuna băcăuană Negri au fost internaţi, miercuri, la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, după ce au fost diagnosticaţi cu scarlatină, o boală infecto-contagioasă.
Romania TV
04 iun. 2014, 11:23
Patru copii, diagnosticaţi cu scarlatină la o şcoală din Bacău

„Copiii, ce au fost aduşi pe rând, sunt izolaţi şi li se administrează tratament, urmând a se face monitorizare biologică timp de două luni„, a declarat directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Ţaga, potrivit Agerpres.

Directoarea şcolii din comuna Negri, Gabriela Luchian, a declarat că „s-a trecut la dezinfecţia şcolii„. Ea susţine, însă, că „ar trebui făcut un control mai larg, deoarece pe lângă elevii care au avut simptome, probabil, mai sunt şi alţii care nu ştiu că ar fi putut să se molipsească„.

„Din discuţiile avute cu părinţii rezultă că nu s-au făcut controale medicale la şcoală după apariţia primului caz în debutul acestei săptămâni„, a declarat Dan Patriche, viceprimarul comunei Negri, al cărui copil se află printre cei internaţi.

Cazurile de scarlatină sunt confirmate de Direcţia de Sănătate Publică Bacău. „Există un focar de scarlatină la şcoala din Negri. Cele patru cazuri confirmate sunt izolate. Asistenta din localitate va recolta exudat faringian de la fiecare copil şi vor fi supravegheaţi timp de zece zile„, arată Direcţia de Sănătate Publică Bacău.

Scarlatina este o boală infecto-contagioasă, întâlnită frecvent la copii având vârste sub 10 ani. Se manifestă prin debut brusc cu febră, alterarea stării generale, angină streptococică, erupţie tegumentară. Transmiterea se face pe cale respiratorie, prin tuse, strănut sau chiar vorbire. Toţi bolnavii de scarlatină se internează, obligatoriu, în spital, între 7 şi 10 zile, considerându-se vindecat bolnavul care, după 21 de zile de la debutul afecţiunii, nu mai prezintă, la două exudate consecutive, streptococ.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT